Ucraina avansează posibilitatea de a invita Rusia la un summit de pace

spot_img

Știri din aceeași categorie

ABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4

ABC Fitness School își extinde portofoliul de programe acreditate prin lansarea cursului de calificare pentru ocupația de Instructor Pilates – Level 4, un program profesional dedicat celor care își doresc să activeze legal, responsabil și competent într-un domeniu aflat în continuă dezvoltare.

Cât de des trebuie să folosești sauna ca să simți efectele, de fapt

Sursa foto: pexels.com Multă lume intră într-o saună din când...

DISTRIBUIE!

Ucraina și partenerii săi străini ar putea invita Rusia la un viitor summit de pace pentru a discuta despre încetarea invaziei Moscovei, care durează de doi ani, „în condițiile Kievului”, a declarat duminică un oficial ucrainean de rang înalt, potrivit Reuters.

Andrii YermakFoto: Ruslan Kaniuka / Zuma Press / Profimedia

Elveția va găzdui în lunile următoare un summit pentru a discuta o formulă de pace promovată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care ar putea fi înmânată apoi Rusiei în timpul unei a doua reuniuni, la o dată ulterioară, a declarat Andrii Yermak, șeful de cabinet al lui Zelenski.

„Poate exista o situație în care să invităm împreună reprezentanți ai Federației Ruse, în care să li se prezinte planul, în cazul în care oricine va reprezenta țara agresoare la acel moment va dori să pună cu adevărat capăt acestui război și să se întoarcă la o pace justă”, a declarat Yermak în timpul unei conferințe televizate la Kiev.

Volodimir Zelenski și-a anunțat prima dată formula de pace la un summit al liderilor G20 în noiembrie 2022. Acest plan în 10 puncte prevede restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei și o retragere totală a trupelor rusești.

Kievul a insistat că nu va discuta cu Moscova până când toate trupele rusești nu vor părăsi teritoriul ucrainean.

În schimb, Kremlinul a spus că nu există în prezent nicio bază pentru discuții de pace între Rusia și Ucraina și că planul de pace al Kievului este „absurd”, deoarece exclude Rusia.

____

spot_img