Kaavan, “cel mai singur elefant din lume”, s-a întâlnit cu un seamăn de-al său, pentru prima oară în ultimii opt ani VIDEO – Mediu

Elefantul Kaavan, care trăia singur și în condiții grele într-o grădină zoologică din Pakistan, s-a întâlnit marți pentru prima oară în ultimii opt ani cu un seamăn de-al său, într-o rezervație naturală din Cambodgia, scrie AFP.

Pachidermul obez în vârstă de 36 de ani a fost prezentat unui alt elefant și cele două animale și-au atins trompele, în semn de salut, potrivit imaginilor difuzate de organizația austriacă de apărare a animalelor Four Paws.

Este vorba de “primul său contact în opt ani” cu un alt animal din specia sa, a afirmat Martin Bauer, purtător de cuvânt al ONG-ului. “Va avea în sfârșit șansa să trăiască o viață liniștită și adecvată”.

Kaavan, pentru care s-au mobilizat organizațiile de apărare a drepturilor animalelor din Pakistan, susținute de celebra cântăreață americană Cher, a fost primit luni în rezervația din Cambodgia.

Supranumit pachidermul “cel mai singur din lume”, Kaavan era singurul elefant din grădina zoologică din Islamabad după ce Saheli a murit în 2012. Trăia în condiții deplorabile, legat cu lanțuri și maltratat.

Transferul său în Cambodgia a fost rezultatul unei campanii de mobilizare care a durat ani de zile. Un judecător ordonase în mai, având în vedere condițiile din grădina zoologică, ca toate animalele de acolo să fie transferate.

A fost nevoie de luni de zile pentru ca o echipă de veterinari și experți ai Four Paws să pregătească elefantul pentru călătorie, un proces complicat din cauza mărimii sale și a celor 200 de kilograme de hrană necesare în timpul călătoriei.

În acest interval, animalul a fost învățat să intre într-o cușcă masivă de metal special fabricată pentru el, care a fost apoi urcată într-un avion cargo pentru un zbor de șapte ore.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *