Astăzi se împlinesc 10 ani de la incendiul din Clubul Colectiv, care a schimbat pentru totdeauna viețile celor care au supraviețuit tragediei. După ani de recuperare, o parte dintre ei și-au schimbat profesiile. Alții au ales să se implice civic sau politic.
În urma incendiului din seara de 30 octombrie 2015 din Clubul Colectiv, 65 de tineri și-au pierdut viața, iar alți 162 au fost răniți. Mulți dintre ei au rămas cu răni pe viață.
Există povestea apocrifă a unei statistici, realizată pe astronauții americani care au ajuns pe Lună. Nici unul dintre ei nu a mai rămas în același cuplu, după întoarcere. E ca și cum, odată ajunși pe Lună, ceva s-a schimbat misterios în tine, făcându-te un alt om.
Supraviețuitorii de la Colectiv au fost nu sus, ci jos, foarte jos, în subteranele unei dureri incomparabile. Au adunat, fiecare, 20-30 de operații în perioada de convalescență, care a durat ani de zile. Și, întorși de acolo, de foarte jos, ei spun că văd alfel lumea.
HotNews a vorbit cu Bogdan Moșneag, Adina Apostol și Adrian Albu, trei dintre supraviețuitorii cărora incendiul din Colectiv le-a schimbat viața.
Bogdan Moleșag: de la „neputincios total” la o nouă profesie
Bogdan Moleșag avea 28 de ani în 2015, la incendiul din clubul Colectiv. Pe atunci, era toboșar al trupei Up to Eleven și operator de imagine la Prima Tv.
A suferit arsuri grave și a fost internat inițial, alături de alți răniți de la Colectiv, la Spitalul Sfântul Ioan, unde a fost singurul supraviețuitor din salon. În 7 noiembrie a fost transferat în Belgia și a supraviețuit unui stop cardio-respirator pe care l-a făcut chiar la aterizare. A ajuns la Spitalul Militar din Bruxelles, unde s-a trezit după 3 săptămâni.
Și-a pierdut 6 degete de la mâini, care i-au fost amputate, și a trecut prin peste 20 de operații.
Într-un dialog cu HotNews, Bogdan Moleșag spune astăzi că a avut nevoie de doi ani pentru a-și relua viața, după incendiu.
„Cel puțin în primul an și jumătate a fost foarte greu, am făcut foarte multe operații, eram dependent de ceilalți. Eram neputincios total, nu puteam să fac mai nimic singur, având probleme atât de mari cu mâinile. Am stat și foarte mult timp internat, am avut amputațiile pe care le-am avut, iar după asta, recuperarea este foarte grea. Am avut niște intervenții chirurgicale foarte dificile, care au durat”, își amintește cel căruia prietenii îi spun Bobo.
În toată această perioadă, spune el, „am avut și foarte mult timp de reflecție”: „Să mă gândesc, să analizez, să le întorc pe toate părțile. Pentru că nu puteam decât să stau pe un pat de spital și să îndur. Nici măcar nu puteam să mă întorc de pe o parte pe cealaltă.”
În spitalul din Belgia, a discutat mult cu psiholoaga de acolo. Mărturisește că psihologia „nu era o pasiune de-a mea, dar era de mai mult timp un domeniu de interes”.
„Ne ascultam unii pe alții și mi-am dat seama că ne făcea bine”
Fiind foarte grav rănit, își amintește că ceilalți supraviețuitori români care ajunseseră la spitalul din Belgia veneau mereu la el în rezervă: „Și le tot propuneam să vorbim despre ce s-a întâmplat cu ei, cum se simt, cum au trăit seara respectivă. Eu neavând studii de specialitate sau altceva. Dar făceam chestia asta nativ, îmi dădeam seama că îmi face bine să vorbesc despre lucrurile acestea”.
Pe parcurs, „discutând cu fiecare, ne ascultam unii pe alții și mi-am dat seama că ne făcea bine”.
La doi ani de la incendiu, Bogdan Moleșag a decis să se înscrie la Facultatea de Psihologie:
„Pentru că mi-am dat seama că experiența prin care am trecut mă va face folositor și pentru alți oameni și îmi va da o maturizare forțată și o altă viziune asupra vieții și a posibilității pierderii ei, și evident și o reziliență sporită. M-am gândit că aș putea fi un exemplu pentru alți oameni care trec prin momente dificile.”
„Nu aveam cum să mai fac ce făceam înainte”
Și a existat, admite el, și o „parte pragmatică”: „Mi-am dat seama că nu aveam cum să mai fac ce făceam înainte (de incendiu – n.red.) pentru a-mi câștiga existența. Eram operator imagine la un post de televiziune și eram toboșar într-o trupă. Mi-am dat seama că nu voi mai putea face chestiile astea”.
Bogdan a urmat cursurile Facultății de Psihologie la Universitatea din București, apoi a făcut și un masterat, tot în domeniul psihoterapiei. A urmat formare în psihoterapie, iar acum are propriul său cabinet.
După ce a început să profeseze ca psihoterapeut, Bogdan Moleșag a mers, din proprie inițiativă, la câțiva pacienți cu arsuri foarte grave, adolescenți, internați la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București: „Am fost eu din proprie inițiativă și am vorbit cu ei. Am fost de mai multe ori. Ei, aflând că și eu am trecut prin același lucru, prindeau puțin mai multă încredere. Și, evident, îi asculți altfel atunci când știi cu ce se confruntă”.
Dar, adaugă el, „o traumă fizică nu este neapărat mai puternică decât una emoțională. Când sunt toate combinate, este într-adevăr un cocktail cât se poate de nociv”.
Spune că a lucrat și lucrează în continuare „cu mulți oameni traumatizați din mai multe puncte de vedere, nu doar fizic”.
Bogdan Moleșag și-a scris și lucrarea de licență pe tema supraviețuitorilor de la Colectiv: „Iar concluzia a fost că, indiferent dacă ești afectat fizic sau nu, din punct de vedere psihic toți sunt afectați: tulburare de sindrom de stres post-traumatic, anxietate, depresie, în zona acestui spectru”.
„Nu cred că aș fi ajuns vreodată aici dacă nu treceam prin ce am trecut”
La 10 ani de la incendiu, el nu crede că viața l-ar fi dus în această direcție dacă nu ar fi existat Colectiv.
„Există conceptul de creștere post-traumatică, după un astfel de eveniment. Sunt multe cazuri de oameni care și-au descoperit vocații diferite, care au avut puterea să se adune. E foarte important ca în tot acest timp să ai parte de sprijin. Iar eu am avut și din partea soției, și din partea familiei, a mamei și a surorii. Am avut timpul și sprijinul necesar să îmi urmez această chemare”.
Recent, s-a reapucat să cânte la tobe: „Nu la fel de mult ca înainte, evident. Dar m-am chinuit foarte mult, iar acum am niște mănuși pe care le-am ajustat și am început din nou să cânt la tobe”.
Adina Apostol: „Să îmi văd tenul ars, eu, care eram înnebunită să am pielea perfectă, să îmi tratez fiecare coș sau punct negru”
Adina Apostol avea 26 de ani în octombrie 2015. În seara de 30 octombrie, a ajuns la Spitalul Elias cu arsuri pe 50% din suprafața corpului. I s-au dat șanse minime de supraviețuire.
După o săptămână, a fost transferată în Belgia. Mai întâi, a fost internată în spital, iar în următoarele luni a rămas acolo și pentru recuperare, care nu era posibilă în România.
Își amintește că „la început a fost foarte greu – și încă este – fizic, din punctul de vedere al mobilității pielii. Și așa va rămâne toată viața. Nu știu cine poate să se obișnuiasca ca, dintr-odată, să nu mai poată îndoi mâinile complet, să nu mai poată să strângă pumnii complet, să nu mai poată face anumite mișcări”.
„A fost foarte greu să depășesc momentul – și prima perioadă pe care am avut-o în spital, și tratamentele care au urmat. Să îmi văd tenul ars, eu, care eram înnebunită să am pielea perfectă să îmi tratez fiecare coș sau punct negru”.
Cam atât de repede ne schimbă viața prioritățile.
S-a întors în țară, de la tratament, după doi ani
Alina Apostol spune că, în primele luni, ea și ceilalți supraviețuitori care erau în Belgia la recuperare au încercat să își reia „cât de cât viața”: „Mai ieșeam, ne vedeam unii cu alții, cântam, jucam cărți. Încercam să avem o viață socială, chiar dacă era doar între noi”.
Existența din România avea să și-o reia abia în 2018 – 2019: „Am tot făcut drumuri București – Bruxelles după ce am revenit în țară: mă duceam la operații, după care mă întorceam, mai stăteam puțin, plecam în Suedia la tratamente și la proceduri. Eram tot timpul pe drumuri, în aeroporturi și în avioane”.
După 2-3 ani, Adina a revenit la clinica privată la care a lucrat și înainte de Colectiv. Spune că a trecut, de-a lungul anilor, „prin toate etapele: de la call center, la agent de vânzări. Când am revenit, mă ocupam de abonamente”.
Însă în 2017, în pauzele dintre operații și tratamente, când se afla în țară, a început să facă voluntariat la ONG-ul Magic – mai întâi în taberele pentru copii cu cancer și arsuri grave.
După revenirea definitivă în țară, Adina s-a angajat la Magic, unde s-a ocupat de „orice era nevoie”: „Lucram și de plăcere, lucram și de acasă când era nevoie”.
Își amintește că s-a ocupat de magazinul online, de evenimentele sportive organizate pentru strângeri de fonduri, de fundraising: „Cam toți din asociație făceam de toate, dacă era nevoie, ne strângeam toți și făceam”.
Astăzi, Alina crede că evenimentele prin care a trecut, la Colectiv și după, „m-au ajutat la schimbarea asta”: „Într-o destul de mare măsură, mi-au influențat deciziile pe care le-am luat pentru viitor. Nu doar mie, ci și multora dintre ceilalți supraviețuitori de la Colectiv”.
A devenit mamă
În 2022, Adina a devenit pentru prima dată mamă: s-a născut prima ei fetiță. În 2024, s-a născut cea de a doua: „E un an și jumătate diferență între ele. Am vrut să vină destul de repede, ca să fie apropiate de vârstă. Să aibă cu cine crește, să învețe să împartă de mici”.
Acum, Adina vrea să își dedice, deocamdată, tot timpul copiilor. „Deocamdată, nu știu ce îmi rezervă viitorul, dacă mă voi mai întoarce la Magic. M-am mutat temporar din București, pentru ca fetelor să le fie puțin mai bine. Nu știu dacă este o decizie permanentă”.
Despre Colectiv și cei 10 ani care au trecut, Adina crede astăzi că: „Viața mea nu ar fi avut același curs, asta e clar. Probabil că m-aș fi axat foarte mult pe sfera profesională”.
Își mai amintește și că îi plăcea foarte mult și să alerge și să meargă la maratoane. „În octombrie 2015, înainte de Colectiv, făcusem semimaratonul. Iar următorul țel era să fac maratonul. Dar nu a mai fost să fie. După Colectiv, am mai alegrat doar la curse mici, ocazional”.
Adrian Albu: Cum a ajuns un supraviețuitor Colectiv să intre în politică
În seara de 30 octombrie 2015, Adrian Albu a mers în clubul Colectiv împreună cu sora lui, Ana Elsa Albu. Ana era stabilită de câțiva ani în Marea Britanie și venise în România special pentru a-și sărbători ziua de naștere.
Sora lui Adrian Albu a fost a 57-a victimă a incendiului: a murit în 19 noiembrie 2015, la Spitalul de Arşi din București.
Rănit grav și el în incendiu, Adrian Albu a ajuns inițial la Spitalul Elias, de unde a fost transferat, în noiembrie 2015, la Viena. Avea să revină prima dată în țară de Crăciun, tot în 2015, crezând că va putea face recuperarea în România.
După ce a aflat că acest lucru nu este posibil, a plecat din nou în Marea Britanie. Din aprilie 2016, a continuat recuperarea în Franța.
Abia în iunie 2016, la 8 luni de la incendiu, Adrian Albu s-a întors în țară și și-a reluat viața dinainte. Lucra la o multinațională și a revenit la locul de muncă.
Tot în iunie 2016, își amintește că el și alți supraviețuitori au fost chemați de Dacian Cioloș, premier la acea vreme, la o întâlnire la guvern.
Mecanism de transfer pentru mari arși la presiunea supraviețuitorilor
Mai târziu, în 2017, Adrian Albu a primit un mail privind apariția inițiativei civice „Platforma România 100”, prin care era invitat să se înscrie. „Nu aveam treaba cu politica”, spune el, dar „am primit un mail și m-am înscris, dar nu m-a sunat nimeni după aceea.”
În aceeași perioadă, 2017-2018, o parte dintre supraviețuitorii de la Colectiv și rudele unora dintre victime se mobilizau pentru a determina Ministerul Sănătății să legifereze un mecanism de transfer în străinătate pentru pacienții mari arși, bazat pe criterii clare și transparente.
Mai întâi, au scris o scrisoare către Sorina Pintea, ministrul Sănătății la acea vreme, în care îi cereau să aprobe mecanismul de transfer. „După niște timp, am ajuns să mă întâlnesc cu Ramona Strugariu și Mihai Grecea (și el supraviețuitor din Colectiv – n.red.) pentru a face o scrisoare către Sorina Pintea”, își amintește Adrian Albu.
Apoi, Adrian Albu a făcut parte, alături de alți supraviețuitori de la Colectiv, din grupul de lucru care a contribuit la elaborarea acelui Ordin de ministru. Abia la finalul anului 2019, Ordinul de ministru care legifera mecanismul de transfer pentru mari arși avea să fie aprobat.
Înscrierea în politică. „Veneau oameni, era mult entuziasm”
După elaborarea scrisorii către Ministerul Sănătății, spune că a păstrat legătura cu Ramona Strugariu, iar în 2019, atunci când s-a înființat partidul PLUS, a fost invitat să se înscrie. Așa a făcut pasul de la activist civic la intrarea în politică: „Veneau oameni, era mult entuziasm”, spune el astăzi.
Își amintește că în anul 2019 „a pus umărul” la campania pentru alegeri, iar în 2020 a fost ales consilier în Consiliul local al Sectorului 2.
În 2021 avea să fie, pentru o perioadă de 3 luni, consilier onorific în Ministerul Sănătății, în mandatul de ministru al lui Vlad Voiculescu. În acea perioadă, și Mihai Grecea, și el supraviețuitor din Colectiv, a fost consilier în instituție. Ambii au mers acolo, spune Adrian Albu, din cauză că „mai erau multe de rezolvat pentru pacienții cu arsuri”. România nu are, nici astăzi, un centru pentru tratarea lor.
Adrian Albu a stat doar 3 luni în Ministerul Sănătății. S-a concentrat, apoi, pe activitatea de consilier local la Sectorul 2.
La alegerile locale din 2024, a candidat din partea partidului REPER la funcția de primar al sectorului 5. A ieșit pe locul 6, cu 2,75% (2.587 de voturi).
„Înainte de Colectiv, nu eram conștienți cât de rău este, de fapt”
Astăzi, Adrian Albu spune că, în ultima vreme, nu mai este activ în politică. A ales să lucreze în afara țării, într-o multinațională.
Nu regretă experiența și spune că a ales acest drum pentru că, pe acolo pe unde a trecut, a încercat „să schimbe ceva”.
La 10 ani de la Colectiv, Adrian Albu consideră că lucrurile s-au schimbat în România, dar „nu atât de mult cât ne-am fi dorit”.
Crede că principala schimbare este că „după Colectiv, oamenii sunt conștienți de țara în care trăiesc. Așa cum este ea, cu bune și rele. Ceea ce înainte nu prea era valabil”.
„Înainte de Colectiv, nu eram conștienți cât de rău este, de fapt. Că, în cazul în care se întâmplă ceva, autoritățile statului sunt repede depășite de orice eveniment. Nici măcar nu eram conștienți înainte”, este de părere supraviețuitorul de la Colectiv.
