Regiunea Madrid se confruntă se confruntă cu „cel mai grav incendiu” din istoria zonei, care a devastat deja 6.000 de hectare, a declarat președinta comunității autonome spaniole, Isabel Diaz Ayuso, precizând că până în prezent cel puțin 19.000 de oameni au fost evacuați sau sunt izolați din cauza „catastrofei”, potrivit AFP.
Președinta regiunii Madrid s-a deplasat vineri la un centru de coordonare a operațiunilor de salvare și a declarat că „prioritatea momentului este de a salva vieți”.
„Pentru o regiune ca aceasta, cu o densitate mare de locuințe și de populație, este o catastrofă”, a afirmat ea într-o conferință de presă, citată de Agerpres.
„N-am mai trăit niciodată ceva asemănător”, a mai spus Isabel Diaz Ayuso.
Situación crítica por los incendios forestales en Madrid: se unen tres incendios en un frente
📺 La actualidad del día con Arancha Morales pic.twitter.com/YOlFB5jOV9
— Informativos Telecinco (@informativost5) July 24, 2026
Autoritățile monitorizează 1.200 de persoane vârstnice, iar patru localități – Aldea del Fresno, Chapinería, Navas del Rey și Colmenar de Arroyo – erau „fie deja evacuate, fie în curs de evacuare”, a mai spus președinta comunității autonome.
„Am plasat în izolare (loclitățile) Villa del Prado, San Martín de Valdeiglesias și Pelayos de la Presa”, a adăugat Ayuso, precizând totodată că patru axe rutiere rămân „blocate”.
🇪🇸 | La Guardia Civil muestra más imágenes de los peores incendios que ha sufrido la Comunidad de Madrid. pic.twitter.com/mN5Du43inE
— ʜᴇʀQʟᴇs (@herqles_es) July 24, 2026
Nu a fost înregistrate decese, însă există multiple pagube materiale. Potrivit președintei regionale, cel puțin 43 de locuințe au fost „distruse”.
Ea a avertizat că este „o situație complet neobișnuită și catastrofică”, care evoluează „foarte rapid”.
Președinta Ayuso a mai spus că, în încercarea de a aduce sub control flăcările focarelor din San Martin de Valdeiglesias și Villa del Prado, au fost mobilizate 31 de vehicule și nouă aeronave. Prefectul regional a avertizat că focarele respective „sunt pe punctul de a fuziona”.
🔴 La Guardia Civil salva la vida a varios perros en los incendios https://t.co/pVMvzUhRd7 pic.twitter.com/8CgOZpnJ71
— elDiario.es (@eldiarioes) July 24, 2026






