La Kiev, președintele ECOWAS spune că vrea să apropie Ucraina și Rusia

Africa „poartă pacea și vrea să aducă împreună aceste două țări frățești”, Ucraina și Rusia, a declarat miercuri președintele în exercițiu al Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), Umaro Sissoco Embalo din Guineea-Bissau, în timpul unei vizite în Ucraina, potrivit AFP.

Volodimir ZelenskiFoto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

Primul președinte african care a vizitat Kievul de la începutul invaziei rusești în Ucraina, la 24 februarie, Embalo s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la o zi după o vizită în Rusia, unde s-a întâlnit și cu președintele Vladimir Putin.

„Africa nu are nevoie doar de îngrășăminte sau de cereale. Africa poartă, de asemenea, pacea și dorește să apropie aceste două țări frățești, astfel încât să putem găsi cu adevărat o cale pentru pace între Rusia și Ucraina”, a declarat președintele Guineei-Bissau, în timpul unei conferințe de presă cu Zelenski.

„Am fost ieri cu Putin, iar dacă el (președintele Zelenski) și președintele Putin cred că Guineea-Bissau și Africa pot purta soluția pentru pace, noi suntem primii activiști pentru asta”, a repetat el.

„Frate…”, a spus el, întorcându-se spre omologul său ucrainean, „i-am spus și lui Putin, frate, pentru că într-o zi se vor întâlni din nou, de aceea am venit să aducem un mesaj de pace între cei doi frați. Și putem construi un pod pentru reunire”, a pledat el.

Zelenski a fost mai sceptic în ceea ce privește ideea unui dialog cu Putin.

„În ceea ce privește semnalele din partea Rusiei, pe care le-a transmis președintele Guineei-Bissau, Rusia dorește să stabilească un dialog. Dar pentru a stabili un dialog între state, este necesar ca unul dintre ele să nu lovească în infrastructura celuilalt”, a declarat președintele ucrainean.

De asemenea, Embalo a dat asigurări că îi va „cere” președintelui rus „să elibereze” cele peste 165 de nave blocate în apropierea strâmtorii Bosfor, în timp ce Ucraina acuză Rusia că întârzie în mod deliberat aceste nave destinate transportului de cereale, prelungind inspecțiile efectuate în conformitate cu un acord încheiat cu privire la aceste livrări cruciale pentru numeroase țări din Africa și Asia.

Reafirmând că „Rusia este întotdeauna partenerul nostru strategic (în Africa)”, Embalo a asigurat că „Ucraina este, de asemenea, partenerul nostru”.

„Nu există nicio ambiguitate în ceea ce spun, nu poate fi interpretat”, a insistat el, reamintind votul Guineei-Bissau din 13 octombrie, în cadrul Adunării Generale a ONU, în favoarea unei rezoluții care condamnă „anexările ilegale” ale Rusiei asupra teritoriilor din Ucraina.

Urmărește ultimele evoluții din a 245-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *