LIVE Joe Biden, discurs la Varșovia la câteva ore de la discursul lui Vladimir Putin

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Președintele american Joe Biden, care cu o zi în urmă a făcut o vizită o surpriză la Kiev, urmează să susțină un discurs la Castelul Regal din Varşovia, la 18.30, la câteva ore după ce Vladimir Putin s-a adresat națiunii. În discursul său halucinant de aproape două ore, ținut la un an de la invazia în Ucraina, liderul de la Kremlin a susținut că țările occidentale sunt cele care „au început conflictul”, Rusia fiind nevoită „să folosească forţa pentru a-l opri”.

Președintele american Joe BidenFoto: – / Shutterstock Editorial / Profimedia

HotNews.ro va transmite livetext declarațiile lui Joe Biden:

Joe Biden a ajuns în Polonia după vizita istorică făcută la Kiev, iar marți s-a întâlnit cu omologul său polonez Andrzej Duda şi cu membri ai guvernului său, la palatul prezidenţial de la Varşovia.

  • „Aşa cum i-am spus și preşedintelui Zelenski când am vorbit la Kiev, ieri, pot spune că sprijinul nostru pentru Ucraina rămâne neclintit”, a declarat Biden.
  • „Vizita dumneavoastră este un semnal important al securităţii, un semnal al responsabilităţii SUA pentru securitatea lumii şi a Europei. America poate menţine ordinea mondială”, a spus Duda în timpul întâlnirii cu liderul de la Casa Albă.

În discursul de marți seară de la Varșovia, Joe Biden „va apăra principiul suveranităţii” şi îşi va exprima sprijinul faţă de Ucraina şi faţă de apărarea flancului estic al NATO, a declarat consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan.

Biden susține acest discurs la doar câteva ore de la discursul de aproape două ore al lui Vladimir Putin, care a anunțat inclusiv că Rusia îşi suspendă participarea în tratatul New START pe care îl au cu Statele Unite, singurul care mai era în vigoare în domeniul nuclear.

Polonia, care împarte o frontieră de aproximativ 530 de kilometri cu Ucraina, a fost una dintre ţările care au făcut cele mai multe presiuni asupra Occidentului pentru a sprijini Kievul şi a primit și găzduit 1,5 milioane de refugiaţi ucraineni, de la începutul războiului.

spot_imgspot_img