un spital din 10 a fost avariat în timpul războiului

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Peste 250 de atacuri asupra spitalelor au avut loc în timpul războiului. Unele spitale au fost lovite de mai multe ori, potrivit unei analize a investigatorilor din SUA, Marea Britanie, Elveţia şi Ucraina, publicată marţi şi preluată de CNN.

Analiza este realizată de cinci organizaţii neguvernamentale şi arată că aproape 200 de lucrători medicali, care pe timp de război sunt protejaţi de legile internaţionale privind drepturile omului, au fost ucişi, răniţi, răpiţi sau arestaţi.

Cercetătorii au documentat 707 atacuri asupra sistemului de sănătate între februarie şi decembrie 2022, inclusiv jafuri şi interzicerea accesului la asistenţa medicală.

„Aceste constatări ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru comunitatea globală să acţioneze acum pentru a pune capăt impunităţii pentru violenţele gratuite împotriva lucrătorilor din domeniul sănătăţii, în Ucraina şi în întreaga lume”, a declarat, pentru CNN, Christian De Vos, coautor al raportului şi director de cercetare la Physicians for Human Rights, un ONG american pentru drepturile omului.

Peste 250 de raiduri cu rachete şi alte incidente violente din Ucraina au afectat spitalele, mai arată analiza specialiştilor. De asemenea, 205 atacuri au avariat ambulanţe, farmacii şi alte facilităţi, iar 243 de incidente au afectat sistemul de sănătate în alte moduri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

spot_imgspot_img