LIVE Război în Ucraina, ziua 260: Rușii spun că se retrag din Herson, ucrainenii că vor înainta acolo „fără riscuri inutile” / General american: Peste 100.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți până acum

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Moscova a ordonat retragerea trupelor sale din apropierea orașului strategic Herson din sudul Ucrainei, un eșec major pentru regimul Vladimir Putin, în timp ce un general american de rang înalt a estimat că Rusia a suferit peste 100.000 de morți și răniți de când a declanșat invazia.

Infanteriști ucraineni pe linia frontului, regiunea HersonFoto: Jose Hernandez / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cele mai importante informații de joi, ziua 260 a războiului din Ucraina, LIVE TEXT:

Scurtă recapitulare, joi dimineață, a evenimentelor recente:

  • Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat veștile „încurajatoare” venite din Herson, adăugând că Putin a făcut „mai multe greșeli uriașe și strategice”. Biden a spus că retragerea Rusiei din Herson este o dovadă că rușii au „niște probleme reale”. Zelenski, a afirmat că țara sa „se va mișca foarte atent, fără emoții, fără riscuri inutile”.
  • Liderul cecen Ramzan Kadîrov a spus că susține decizia Ministerului rus al Apărării de a retrage trupele dintr-o parte a regiunii Herson
  • Cel mai important general american a estimat că armata rusă a înregistrat peste 100.000 de soldați uciși sau răniți în Ucraina și a adăugat că forțele armate ale Kievului au suferit „probabil” un nivel similar de pierderi în război.
  • Generalul rus Serghei Surovikin, aflat la comanda generală a războiului, i-a raportat lui Șoigu că nu mai este posibil să mențină aprovizionat orașul Herson și că forțele sale ar trebui să se mute pe malul stâng (estic) al fluviului Nipru.
  • Unul dintre cei mai importanți oficiali ruși din Ucraina, Kirill Stremousov a fost ucis într-un accident de mașină, o nouă lovitură pentru Moscova în regiunea Herson din sudul țării.
  • Artileria rusă a lovit peste 30 de așezări din regiunile Herson și Nikolaev, iar în regiunea Zaporojie, autoritățile instalate de ruși îi forțează pe rezidenți să accepte pașapoarte rusești după ce le-au confiscat documentele ucrainene, a declarat armata Kievului.
  • Președintele Joe Biden a declarat că se așteaptă ca ajutorul american pentru Ucraina să continue fără întrerupere, în ciuda scepticismului exprimat de republicani, care par a fi gata să preia controlul Camerei Reprezentanților din SUA.
  • Oficiali ONU se vor întâlni vineri la Geneva cu o delegație rusă de rang înalt pentru a discuta despre prelungirea acordului ucrainean de export de cereale prin Marea Neagră și despre eforturile de fluidizare a livrărilor de alimente și îngrășăminte rusești pe piețele globale.
  • Un aliat important al președintelui rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu președintele iranian Ebrahim Raisi în cadrul unei călătorii pentru a aprofunda cooperarea în domeniul comerțului și al securității.
  • Ministrul ucrainean al economiei, Iulia Sivridenko, a declarat că distrugerea de către Rusia a infrastructurii civile va amplifica contracția așteptată a producției interne brute la 39%, de la o prognoză anterioară care prevedea o scădere de 35%.
  • Vladimir Soloviov, considerat propagandistul favorit al președintelui Putin, a început să îi critice pe recruții ruși care se plâng de comandanții lor și condițiile din armată.
  • O nouă înregistrare video arată o coloană a armatei ruse complet devastată în urma unui atac ucrainean, filmarea fiind făcută chiar de ruși care trec cu mașina printre ce a rămas din vehiculele de luptă.

–––––

spot_imgspot_img