Mercenarii ruși s-au retras din orașul Rostov în cadrul acordului care a pus capăt avansului lor rapid spre Moscova, dar care a ridicat semne de întrebare cu privire la controlul lui Vladimir Putin asupra puterii. Punând capăt scurtei lor revolte, luptătorii Wagner au început să se întoarcă la bazele lor încă de sâmbătă noapte, în schimbul unor garanții pentru siguranța lor, iar Evgheni Prigojin, se va muta în Belarus, conform acordului mediat de președintele belarus Alexander Lukașenko. Putin și Prigojin nu au mai avut nicio ieșire publică după sfârșitul rebeliunii, iar locul unde se află aceștia este neclar. Putin a apărut duminică la televiziunea de stat rusă, dar declarațiile sale par să fi fost înregistrate înainte de rebeliune.
Soldat ucrainean pe un blindat suedez CV90 pe frontul din BahmutFoto: Roman Chop / AP / Profimedia
Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 488, LIVETEXT:
07:44 Capacitatea forțelor rusești de a desfășura operațiuni ofensive și defensive în Ucraina nu pare să fi fost afectată în mod substanțial de rebeliunea Wagner din 23-24 iunie, nhotează Institutul pentru Studiul Războiului.
Atât sursele rusești, cât și cele ucrainene au raportat că luptele au continuat ca de obicei de-a lungul întregii linii de front, forțele Moscovei desfășurând un număr relativ mai mare de atacuri terestre în apropiere de Bahmut decât în ultimele zile.
Trupele ucrainene au continuat duminică operațiunile de contraofensivă în cel puțin trei sectoare ale frontului. Surse rusești au afirmat că forțele rusești au respins atacurile ucrainene în jurul Bahmut, de-a lungul graniței administrative dintre vestul regiunii Donețk și estul regiunii Zaporojie, și în vestul regiunii Zaporojie.
07:34 Guvernul australian va oferi un nou pachet de 110 milioane de dolari australieni (73,5 milioane de dolari) Ucrainei, inclusiv 70 de vehicule militare, a declarat luni premierul Anthony Albanese.
Noile angajamente duc contribuția totală a Australiei pentru Ucraina la 790 de milioane de dolari australieni, inclusiv 610 milioane de dolari australieni în sprijin militar.
„Acest sprijin suplimentar va face o diferență reală, ajutând poporul ucrainean care continuă să dea dovadă de un mare curaj în fața războiului ilegal, neprovocat și imoral al Rusiei”, a declarat Albanese în timpul unei conferințe de presă la Canberra. (Reuters)
Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:
- Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că revolta Wagner a arătat „fisuri reale” în guvernul lui Putin și ar putea oferi Ucrainei un avantaj crucial în timp ce aceasta desfășoară o contraofensivă care ar putea influența rezultatul războiului. „Aceasta este o poveste în desfășurare și cred că ne aflăm în mijlocul unui tablou în mișcare”, a declarat Blinken.
- Evenimentele din weekend au „expus slăbiciunea regimului lui Putin”, a declarat Zelenski, precizând că a discutat despre tulburările din Rusia în cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele american, Joe Biden.
- Evgheni Prigojin ”transmite salutări tuturor”, a spus serviciul de presă al companiei acestuia, Concord, într-un e-mail adresat CNN. Unde este Prigojin?
- Un interviu înregistrat pe 21 iunie cu Vladimir Putin a fost difuzat duminică de televiziunea de stat din Rusia, la o zi de la rebeliunea lui Prigojin. Liderul de la Kremlin spune că păstrează non-stop controlul asupra „operațiunii speciale” din Ucraina.
- Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a cerut duminică NATO să „consolideze” flancul estic al Alianţei dacă liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, se stabileşte în Belarus.
- Duma de Stat lucrează la o lege care să reglementeze Grupul Wagner, potrivit lui Andrei Kartapolov, șeful Comitetului de Apărare.
- Un consilier al ministrului ucrainean al apărării a descris rebeliunea Wagner din Rusia drept „cea mai ridicolă încercare de revoltă” din toate timpurile.
- Agenţiile de spionaj americane au cules informaţii care sugereau că liderul Wagner, Evgheni Prigojin, plănuia să acţioneze împotriva conducerii militare a Rusiei încă de la jumătatea lunii iunie.
- Ce s-a ascuns în spatele rebeliunii lui Evgheni Prigojin și semnele de întrebare rămase.
- În timp ce toți ochii au fost ațintiți asupra tulburărilor interne din Rusia, luptele continuă pe linia frontului din Ucraina, iar o coloană militară rusească a fost distrusă în Zaporojie.
- Producătorul danez de bere Carlsberg a informat că a semnat un acord privind vânzarea afacerii sale din Rusia, dar nu a dat publicităţii numele cumpărătorului sau valoarea tranzacţiei.





