Ucraina a obținut „rezultate semnificative” de la sistemele de apărare antiaeriană americane și germane în fața valurilor de atacuri aeriene rusești, a declarat președintele Volodimyr Zelenski. Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat că discuțiile din Arabia Saudită pe tema unei soluționări pașnice a războiului cu Rusia au fost productive, dar Moscova a calificat reuniunea drept o încercare sortită eșecului.

Soldați ucraineni cu un tun M777 în regiunea DonețkFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 530, LIVETEXT:
07:43 Șeful de cabinet al lui Zelenski, Andrii Yermak, a declarat, despre reuniunea de la Jeddah: „Am avut consultări foarte productive cu privire la principiile-cheie pe care ar trebui să se construiască o pace justă și durabilă”.
Yermak a afirmat că în timpul discuțiilor din Arabia Saudită au apărut puncte de vedere diferite, dar a fost vorba de „o conversație extrem de onestă și deschisă”. El a mai spus că toate țările prezente au demonstrat un angajament față de principiile dreptului internațional și de respectul pentru suveranitatea și inviolabilitatea integrității teritoriale a statelor.
07:10 Ucraina a scos simbolurile sovietice de pe monumentul Patriei Mamă din Kiev. La mai bine de 17 luni de la invadarea Ucrainei de către Rusia, simbolul Uniunii Sovietice a fost înlocuit cu stema naţională pe monumentul uriaş al Patriei Mamei din Kiev.
Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:
- Armata ucraineană a confirmat că a lovit duminică podurile rutiere care fac legătura între Crimeea și părțile din sudul Ucrainei ocupate de Rusia. Loviturile „au vizat două căi de comunicație cheie” pentru Rusia, podul Cionhar care leagă regiunea Herson de Crimeea și un pod mai mic către peninsulă din orașul ucrainean Henichesk. Atacurile sporite asupra Crimeei perturbă logistica Rusiei, încercând să deraieze apărarea sa sudică.
- Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, Iurii Ihnat că ultima încercare a Rusiei de a ataca aerodromul din Starokostiantiniv, în regiunea Hmelnitski, a fost ineficientă, deoarece există protocoale pentru a proteja aeronavele.
- Rusia nu a făcut progrese majore în timp ce luptele se desfășoară pe frontul de est, spune armata ucraineană. Au avut loc lupte grele de-a lungul liniei frontului de est în război, cu sute de confruntări recente, dar Rusia nu a reușit să facă niciun progres semnificativ, a declarat duminică un oficial militar ucrainean.
- Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că Moscova nu are nevoie să poarte convorbiri de pace cu Ucraina până când această ţară nu le va cere în genunchi milă.
- Reuniunea privind restabilirea păcii în Ucraina ce a avut loc Jeddah, în Arabia Saudită, cu participarea a 40 de țări, s-a încheiat după două zile. Un oficial de rang înalt din cadrul biroului președintelui ucrainean Zelenski a declarat că discuțiile de pace au fost productive și oneste.
- Zelenski a spus că scutul aerian al Ucrainei va garanta securitatea întregului continent. El a afirmat, în discursul său de duminică seară, că Ucraina are nevoie de forţă şi de concentrare maximă pentru a câştiga războiul.
- Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunțat că o dronă care viza capitala rusă a fost doborâtă duminică de către forțele de apărare aeriană.
- Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a cerut mai multe arme pentru soldații Kievului după un atac masiv al Rusiei în care a folosit un adevărat arsenal.
- Rusia a lansat peste noapte un atac în mai multe valuri asupra Ucrainei, folosind 70 de arme de atac aerian, inclusiv rachete de croazieră și hipersonice și drone de fabricație iraniană, au anunțat duminică Forțele Aeriene de la Kiev, informează Reuters. Principala țintă a fost un aerodrom din vestul Ucrainei.
––––––