Ludovic Orban, despre Legea 5G: Este un proiect foarte corect pe care noi îl susţinem, mă voi implica să fie votat – Esential

Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, duminică, că nu au existat puncte divergente în cadrul coaliţiei de guvernare despre Legea 5G şi, dacă ministrul Economiei, Claudiu Năsui, avea de exprimat un punct de vedere pe această temă, ar fi trebuit să îl exprime în cadrul Guvernului. Orban a precizat că formaţiunea susţine acest proiect de lege, iar el se va implica să fie votat.

”Este de competenţa ministrului Economiei să se adreseze Parlamentului pe o propunere, un proiect de lege al Guvernului care a fost trimis spre dezbaterea Parlamentului. Dacă avea de exprimat un punct de vedere, trebuia să îl exprime în cursul procesului de avizare în cadrul Guvernului. Din punctul meu de vedere, proiectul de lege privitor la condiţiile care trebuiesc îndeplinite pentru a putea participa la livrarea serviciilor în cadrul sistemului 5G este un proiect foarte corect pe care noi îl susţinem şi, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, mă voi implica să fie votat”, a declarat Ludovic Orban, duminică.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că întreaga coaliţie de guvernare şi-a exprimat un punct de vedere favorabil în privinţa proiectului de lege 5G în ansamblul său.

”Nu a fost nicio discuţie în coaliţie privitor la proiectul de lege în ansamblu şi evident, coaliţia şi-a exprimat un punct de vedere favorabil. Nici ministrul Economiei Năsui nu a pledat în acea scrisoare să nu fie votat proiectul de lege al Guvernului, s-a referit la o procedură care ţine de acordul Comisiei Europene, de notificare a CE privitor la proiectul de lege. Din punctul meu de vedere este suficientă o informare, iar trendul european este în această direcţie”, a mai precizat Orban.

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, vineri, că ”este o susţinere solidară şi aliniată a iniţiativei la nivelul Guvernului, nu este nicio notă disonantă”, referindu-se la Legea 5 G. Vicepremierul a precizat că amânarea care a intervenit în adoptarea legii a fost clarificată, fiind vorba despre o chestiune tehnică.

Parlamentarii români s-au trezit la finalul lunii aprilie cu un val de petiții de la companii și asociații chineze, toate fiind îndreptate împotriva Legii privind securitatea rețelelor 5G, potrivit unor documente obținute de HotNews.ro. Prima companie care a scris parlamentarilor este Huawei, care se simte direct amenințată de actuala formă a proiectului. După Huawei, au intrat în jocul petițiilor companii chineze din alte domenii și asociații.

Claudiu Năsui spune că a discutat cu premierul și susține “fără echivoc legea 5G trimisă de Guvern în Parlament”. Precizarea este făcută după ce premierul Florin Cîțu s-a declarat surprins de gestul ministrului Economiei Claudiu Năsui de a cere Parlamentului amânarea dezbaterilor asupra Legii privind securitatea rețelelor 5G.

Guvernul a aprobat pe 15 aprilie proiectul de lege care prevede că furnizorii de comunicații vor putea utiliza în rețelele 5G numai tehnologii, echipamente și programe software de la producători autorizați în prealabil prin decizie a Prim-Ministrului, pe baza avizului conform al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Guvernul vrea ca proiectul să fie dezbătut în regim de urgență în Parlament. Adoptarea acestei legi este obligatorie pentru lansarea licitației 5G de la care statul speră să atragă în jur de 600 milioane de euro la buget.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *