Marea Britanie ar fi depășită de Rusia într-un eventual conflict – think tank – International

Forțele terestre britanice ar fi ”complet” depășite ca armament într-un conflict cu Rusia în Europa de Est, potrivit unui think-tank de apărare, relatează BBC. O cercetare condusă de Royal United Services Institute (RUSI) a concluzionat că Armata britanică, cât și aliații NATO, se confruntă cu un deficit de artilerie și muniție.

Ministerul Apărării a spus că Marea Britanie lucrează îndeaproape cu NATO și că este ”bine echipată pentru a prelua un rol de lider”.

Cercetarea vine înainte de întâlnirea liderilor NATO de la Londra de săptămâna viitoare pentru a marca aniversarea a 70 de ani de alianță.

Regatul Unit, alături de alți membri NATO, a poziționat forțe militare în Europa de Est pentru a descuraja orice posibilă acțiune în urma anexării Crimeei de către Rusia în 2014.

Aproximativ 800 de soldați britanici sunt acum în Estonia, în timp ce primele trupe au ajuns în 2017.

Dar studiul Royal United Services Institute arată că forțele armate britanice se confruntă cu o lipsă de muniție în comparație cu armata rusă.

Studiul a nalizat capacitatea militară într-un context ”improbabil” de ”conflict de mare intensitate între NATO și Rusia, în care Regatul Unit a promis să furnizeze o divizie de război”.

”În prezent, există riscul ca Regatul Unit – în imposibilitatea de a lupta în mod credibil – poate fi dominat” de către puteri care amenință escaladarea, potrivit raportului.

Potrivit studiului, Marea Britanie este complet depășită de Rusia, ceea ce face ca artileria dușmanului să poată învinge unitățile britanice.

Artileria rusă deja a dovedit că este puternică, distrugând două batalioane ucrainene în 2014 în câteva minute.

Forțele Regatului Unit și ale NATO nu numai că au un număr limitat de arme, dar duc și lipsă de stocuri de muniție.

Revitalizarea și modernizarea artileriei Marii Britanii este ”urgentă și o prioritate critică”, potrivit raportului.

Ca răspuns, Ministerul Apărării spune că Marea Britanie nu este singură, ci împreună cu aliații NATO, care lucrează împreună pe calea aerului, mării și uscatului, precum și la nivel nuclear și cibernetic, pentru a preveni amenințările și pentru a răspunde crizelor.

”Ca cel mai mare cheltuitor NATO pe apărare din Europa, forțele armate ale Regatului Unit sunt bine echipate pentru a prelua rolul de lider în contracararea amenințărilor și asigurarea securității cetățenilor britanici acasă și în străinătate”, mai arată răspunsul Ministerului britanic al Apărării.

Declarația vine la mai puțin de trei săptămâni după ce președintele francez Emmanuel Macron a descris NATO ca fiind în ”moarte cerebrală”.

Datele Ministerului britanic al Apărării publicate în august arată că mărimea forțelor armate din Marea Britanie a scăzut pentru al nouălea an consecutiv.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *