Melbourne Set 2: Irina Begu s-a calificat în sferturile probei de dublu – Tenis

Begu şi Stojanovic, favoritele numărul trei, care iniţial trebuiau să joace împotriva perechii Ana Kalinskaia (Rusia)/Marta Kostiuk (Ucraina), au obţinut victoria după o oră şi 34 de minute, cu scorul de 7-6 (4), 6-4.
Perechea româno/sârbă a fost condusă în primul set cu 3-0, însă sportivele au revenit şi au egalat (3-3), reuşind apoi să se impună în tiebreak (7-4).
Irina Begu și Nina Stojanovic și-au asigurat un cec de 2.300 de dolari şi 60 de puncte WTA la dublu, iar în sferturi le vor înfrunta perechea Aliona Bolsova (Spania)/Katarzyna Kawa (Polonia).
Pe tabloul de dublu se află şi Irina Bara, care face pereche cu Ekaterine Gorgodze (Georgia), ele urmând să joace în primul tur contra cuplului Viktorija Golubic (Elveţia)/Astra Sharma (Australia).
Marţi, Simona Halep şi Gabriela Ruse au fost învinse în primul tur de favoritele numărul doi, Bernarda Pera (SUA)/Katerina Siniakova (Cehia), cu 6-2, 7-6 (5).
Irina Begu este calificată în optimi la simplu şi va juca joi contra italiencei Jasmine Paolini, conform Agerpres.