Mihai Diaconu, un apropiat al lui Darius Vîlcov, numit de premierul Ciucă secretar de stat la Finanțe

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Numirile de la miezul nopții ale premierului Ciucă au devenit o obișnuință, mai ales atunci când numele ridică semne de întrebare. Este și cazul lui Mihai Diaconu care a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Finanțelor.

Premierul Nicolae CiucaFoto: Captura video Guvern

Diaconu este cunoscut drept un apropiat al fostului ministru PSD al Finanțelor Darius Vîlcov.

Diaconu a fost secretar general al Ministerului Finanțelor, fiind înlăturat în urma reorganizării instituției de către Florin Cîțu, în 2020.Hotărârea de Guvern privind reorganizarea a fost atacată ulterior de Diaconu și de alți angajați în instanțele de contencios administrativ, iar Ministerul Finanțelor a pierdut procesele.

Diaconu a fost ulteror demiterii și director general adjunct la Direcția Generală de Legislație și Reglementare în domeniul Activelor Statului (DGLRDAS). De precizat că se transferase din Minister. După ce a câștigat procesul, a decis să revină. Ministerul oricum nu avea încotro decât să accepte.

Guvernul şi Ministerul Finanţelor au fost obligați la plata drepturilor salariale pe care le-ar fi obţinut pentru exercitarea funcţiei de director general adjunct al DGLRDAS de la data dispariţiei efective a funcţiei din statul de plată şi până la reintegrarea acestuia în funcţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente.

De asemenea, Curtea de Apel a obligat Guvernul și Ministerul, în solidar, la plata sumei de 5.450 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

spot_img