Mită între 2.000 și 5.000 de euro luată de un șef de la Direcția de Asistență Socială Timiș de la cel puțin 100 de oameni, pentru a le elibera certificat de handicap – Esential

Un şef de serviciu din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş a fost reţinut, fiind acuzat de procurori că ar fi primit mită între 2.000 și 5.000 de euro de la cel puțin 100 de persoane cărora le-ar fi înlesnit obţinerea indemnizaţiei de încadrare în grad de handicap. Procurorii spun că obținerea pe nedrept de certificate de încadrare în grad de handicap a devenit de notorietate, motiv pentru care persoane din alte județe și-au stabilit provizoriu reședința în județul Timiș, pentru a putea obține un astfel de certificat.

Conform DNA, Lihor-Laza Laszlo Andras, șef al Serviciului Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P) Timiș, a fost reținut pentru luare de mită în formă continuată, urmând să fie dus în instanță cu propunerea de arestare preventivă.

Procurorii spun că, în perioada 2015-2020, bărbatul ar fi pretins și primit mită de la mai multe persoane, prin intermediari, pentru a întocmi formalitățile necesare obținerii indemnizației de încadrare în grad de handicap, în baza unor documente false, persoanele în cauză nefiind îndreptățite să beneficieze de aceste drepturi.

Pe parcursul investigației au fost identificate până în acest moment aproximativ 100 de persoane cărora, pentru sume de bani cuprinse între 2.000-5.000 de euro de persoană, el le-ar fi înlesnit obținerea indemnizației de încadrare în grad de handicap, spune DNA.

Conform procurorilor, în 4 octombrie 2020 funcționarul ar fi primit, de la un intermediar, suma totală de 1.600 de euro și produse alimentare, reprezentând o parte din suma totală pe care ar fi trebuit să o primească pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap pentru două persoane.

În 8 noiembrie 2020 bărbatul a primit, printr-un alt intermediar, sumele de 2.000 de euro și 1.900 de lei, pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap a unei persoane cu domiciliul într-un alt județ, procurorii organizând atunci un flagrant.

Procurorii DNA spun că obținerea pe nedrept de certificate de încadrare în grad de handicap, în maniera expusă anterior, a devenit de notorietate, motiv pentru care persoane din alte județe și-au stabilit provizoriu reședința în județul Timiș, pentru a putea obține un astfel de certificat. Este vorba despre persoane din județele Caraș-Severin, Hunedoara sau Bistrița Năsăud.

Asemenea certificate fac ca beneficiarii lor să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap care nu li se cuvin, dar și alte facilități conferite de lege, existând suspiciunea că, până în prezent, prejudiciul estimat adus bugetului de stat este de peste 2.000.000 de lei pe an.

De asemenea, procurorii au stabilit că, începând cu luna martie 2020 (pe perioada stării de urgență și a stării de alertă) persoane care ar fi obținut în mod ilegal certificate de încadrare în grad de handicap ar fi depus la primăriile de domiciliu (din județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Bistrița Năsăud) documentația necesară și pentru obținere de facilități acordate pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul ”SARS-CoV2-(COVID 19)”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *