Nicuşor Dan cere includerea Sălii Polivalente şi a Patinoarului Flamaropol în programul de construcţii al CNI

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, cere Companiei Naţionale de Investiţii includerea Sălii Polivalente şi a Patinoarului Mihai Flamaropol în Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, potrivit Agerpres.

Nicusor DanFoto: Agerpres

“Am depus la Compania Naţională de Investiţii o cerere de includere în Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social a două obiective de investiţii importante pentru Bucureşti: Sala Polivalentă şi Patinoarul Mihai Flamaropol. Sper să facem paşi reali pentru finalizarea acestor proiecte care stagnează de ani de zile”, a scris primarul general pe Facebook.

El reaminteşte că lucrările la Patinoarul Flamaropol au început în 2016 şi au fost sistate în 2019, după rezilierea contractului în condiţiile unor întârzieri şi probleme de execuţie.

În ceea ce priveşte Sala Polivalentă, studiul de fezabilitate a fost elaborat, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi printr-o hotărâre a CGMB, adaugă Nicuşor Dan.

“Sala va fi amplasată în incinta Complexului sportiv ‘Lia Manoliu’, foarte aproape de Arena Naţională şi va putea găzdui atât competiţii sportive, cât şi evenimente culturale, concerte sau expoziţii”, a menţionat el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *