Noi emisiuni Tezaur: Românii vor putea împrumuta statul la dobânzi de 3,5 – 4,75% pe an, începând de luni – Finante & Banci

​Românii pot subscrie începând de luni, 10 august 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Perioada de subscriere se va încheia pe data de 31 august 2020.

Rata dobanzii este de 3,5% – 1 an, 4% – 2 ani, 4,25% – 3 ani, 4,75% – 5 ani, fără plafon individual de subscriere.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

· de la unitățile Trezoreriei Statului în perioada 10-31 august 2020;

· de la unitățile C.N. Poșta Română în perioada 10-28 august în mediul urban și în perioada 10-27 august în mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Citește și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *