Noile blindate germane Puma au probleme tehnice şi nu pot intra în serviciul operaţional (Der Spiegel)

Noile blindate moderne germane Puma au o serie de probleme tehnice care le împiedică să intre în serviciul operaţional al Bundeswehr-ului (armata germană), scrie duminică săptămânalul german Der Spiegel, citat de agenţiile DPA, EFE și Agerpres.

Noul vehicul blindat german PumaFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Niciunul dintre cele 18 blindate Puma testate recent nu a trecut probele, problemele variind de la defecţiuni ale sistemelor electronice până la starea cablurilor şi capacitatea operaţională. Aceasta din urmă a scăzut la zero în decurs de numai câteva zile de teste, se arată într-o scrisoare transmisă conducerii Ministerului Apărării de către comandantul Diviziei a-10 mecanizată, generalul Ruprecht von Butler, scrisoare consultată de publicaţia Der Spiegel.

Manevrele de test au fost efectuate într-un poligon al armatei germane destinat exerciţiilor cu tancuri şi alte tipuri de vehicule blindate, iar rezultatul lor a provocat îngrijorare în rândul oficialilor din Ministerul german al Apărării, mai ales că vehiculul de luptă al infanteriei Puma a fost desemnat să echipeze începând de anul viitor contingentul german din forţa de reacţie rapidă a NATO.

Ultimele două din cele 18 vehicule testate au cedat şi ele în timpul testelor de tragere din cauza unor defecţiuni ale turelei, survenite la o oră şi jumătate distanţă între ele.

Ministrul apărării, social-democrata Christine Lambrecht, a convocat pentru luni o şedinţă pe acest subiect.

Puma este un vehicul de luptă al infanteriei multifuncţional şi a cărui producţie a fost lansată în anul 2009, dar a fost omologat abia anul trecut. Puma va înlocui blindatele Marder, acestea din urmă fiind incluse în ajutorul militar oferit Ucrainei.​

___

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *