Noul pod peste râul Buzău, ridicat în ultimii trei ani lângă cel proiectat de Anghel Saligny, deschis circulaţiei – Administratie Locala

Noul pod peste râul Buzău, construit în ultimii trei ani cu fonduri guvernamentale şi de la Consiliul Judeţean Buzău, a fost deschis circulaţiei. Podul leagă comuna Vadu Paşii de municipiul Buzău şi a fost construit chiar lângă vechiul pod proiectat de Anghel Saligny care a fost închis circulaţiei în anul 2005, potrivit News.

”Acest obiectiv trebuia să înceapă în anul 2012, dar, din nefericire, fiind podul Anghel Saligny lângă a fost nevoie de „n” aprobări. Ne-am plimbat între ministere şi instituţii şi într-un final s-a decis construirea unui alt pod, dar şi pentru acesta am avut de obţinut o groază de avize. Astăzi suntem cu acest pod finalizat şi eu vreau să cer scuze oamenilor pentru timpul mare de aşteptare. Aproximativ 20.000 de oameni au de astăzi o distanţă mult mai scurtă până în municipiul Buzău. De asemenea vreau să mulţumesc constructorului care a realizat lucrarea”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Noul pod inaugurat vineri reface o rută pe care nu s-a mai circulat din anul 2005.

După 16 ani, localnicii din comunele Vadu Paşii, Săgeata sau Robeasca pot ajunge acum în municipiul reşedinţă de judeţ scutind un drum de aproximativ 15 kilometri cât măsura ruta ocolitoare şi care în ultima vreme este tot mai aglomerat acesta unindu-se cu drumul european 85.

Mai mult se aşteaptă ca inaugurarea noului pod să preia o parte din traficul care se desfăşura pe şoseaua europeană la intrarea în municipiul Buzău mai ales că municipalitatea va începe reabilitarea celui mai circulat bulevard din Buzău care prea cea mai mare a traficului de pe E85

Podul inaugurat vineri la Vadu Paşii are o lungime totală de 689 m din care 350 m peste râul Buzău şi două rampe de acces de 161 şi 178 de metri, 2 culei, 5 pile şi o lăţime de 7,80 m. De asemenea este prevăzut cu două spaţii tehnice de o parte şi de alta iar pe unul dintre acestea se va permite circulaţia pietonilor.

Pentru a construi noul pod a fost nevoie ca Primăria Vadu Paşii, proprietara de drept a vechiului pod, să îl treacă în patrimonial Consiliului Judeţean Buzău pentru că altfel nu ar fi avut niciodată banii necesari pentru cofinanţarea proiectului. Construcţia noului pod a costat 33.370.488,76 lei din care 31712.537,91 lei fonduri guvernamentale prin PNDL iar 1.657.950,84 lei contribuţia Consiliului Judeţean. Lucrările executate au fost de conservare a podului vechi, refacerea pragului de fund calamitat al râului Buzău, consolidarea cu gabioane a celor 3 poduri alăturate(un pod de cale ferată, podul Anghel Saligny, si noul pod) şi iluminatul public pe noul pod.

După ce podul de la Vadu Paşii a fost închis în anul 2005, chiar după căderea podului de la Mărăcineni, autorităţile locale şi centrale s-au lăudat, ani la rând, cu ocazia fiecărei campanii electorale, că vor reabilita podul de care era atâta nevoie. De-a lungul timpului pe la podul cu pricina au trecut senatori, deputaţi, miniştri sau candidaţi locali care s-au lăudat că vor reface podul închis din cauza degradării.

După ani de tergiversări cauzate de birocraţia excesivă, autorităţile centrale au ajuns la concluzia că vechiul pod de la Vadu Paşii este monument istoric proiectat de Anghel Saligny la sfârşitul secolului al XIX-lea pe structură metalică şi acesta ar trebui conservat. Drept urmare, s-a decis construirea unui alt pod în imediata vecinătate a celui vechi, alocându-se banii necesari prin PNDL.

Lucrările la noul pod au demarat în septembrie 2017 cu proiectarea, iar partea de lucru în teren în anul 2018.

La calamităţile din anul 2019, o parte din tablierul podului ce urma a fi ridicat pe pile a fost luat de apele râului Buzău şi astfel lucrările au fost întârziate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *