Numire controversată în conducerea ICR. Cu un plagiat dovedit, Cristian Vasile Petcu a fost instalat secretar general al Institutului (surse) – Politic

​Cristian Vasile Petcu, care în trecut a fost susținut de PNL pentru consiliul de administrație al TVR, a fost numit secretar general al Institutului Cultural Român, chiar dacă are o decizie definitivă de plagiat în teza de doctorat în teologie, au declarat surse politice pentru HotNews.ro.

Potrivit acestora, numirea ar fi fost făcută de vicepreședintele Krizbai Bela Dan care-i ține temporar locul șefului ICR, Mirel Taloș, care se află la Bruxelles. Mirel Taloș și Krizbai Bela nu au putut fi contactați până la publicarea acestei știri.

Cristian Vasile Petcu a primit un verdict de plagiat pentru teza de doctorat în teologie, decizia CNATDCU rămânând definitivă în iunie acest an.

De asemenea, el a mai fost reclamant pentru plagiat în teza de doctorat în istorie, însă CNATDCU a decis că-și poate menține titlul de doctor în acest caz, cu obligația de a revizui o parte dintre deficiențele semnalate.

Situația a fost semnalată de jurnalista Emilia Șercan pe Facebook.

„Haide că a început marea reformă morală a liberalilor. Tocmai l-au numit pe Cristian Vasile Petcu în funcția de secretar general al Institutului Cultural Român, deși acum un an de zile i-a fost retras titlul de doctor în teologie de către CNATDCU pentru plagiat. Petcu mai are un al doilea doctorat în istorie, și ăla reclamat pentru plagiat, dar în cazul căruia CNATDCU a dat verdict de menținere. Au înlocuit plagiatorii ălorlalți cu plagiatorii lor! Bravo, PNL!”, a scris Șercan pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *