O firmă de construcţii vrea să scoată o biserică la licitaţie! Care este motivul | NEWS20

Parohia Bugeac, comuna Ostrov, ar urma să fie executată silit la cererea unei firme din Constanţa, pentru recuperarea unei datorii în valoare de 350.000 de lei, constatată printr-o decizie definitivă a instanţei, măsura de executare fiind considerată ilegală de Arhiepiscopia Tomisului.

Licitaţia pentru vânzarea bisericii din satul Bugeac a fost stabilită pentru data de 3 aprilie, preţul la care a fost evaluat lăcaşul de cult fiind de 423.000 de lei, scrie Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, conform legislaţiei în vigoare, o biserică nu poate face obiectul unei licitaţii publice, reprezentanţii arhiepiscopiei încercând să medieze litigiul dintre Parohia Bugeac şi constructor, în vederea găsirii de soluţii privind datoria existentă.

“Arhiepiscopia Tomisului încearcă o mediere între Parohia Bugeac şi constructor, pentru a găsi soluţii de stingere a datoriei. Oricum, o biserică nu poate face obiectul unei licitaţii publice, conform legislaţiei din România. Bisericile sunt sacre şi nu pot fi supuse executării, nu pot face obiectul tranzacţionărilor”, a spus Tănăsescu.

Lucrările de refacere a bisericii din Bugeac, construită în anul 1863, au început în 2009 şi au fost finalizate în urmă cu circa doi ani.

NEWS20
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *