OPINIE Teoria conspirației: Morții n-au murit

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

​În anii 2020-2021, consultam de câteva ori pe zi cifrele de pe Worldometer, pe urmă am lăsat-o mai rar, de prin anul trecut n-am mai făcut-o deloc. M-am uitat acum: Covid 19 a făcut până în clipa în care scriu aceste rânduri 7.010.681 de victime și a îmbolnăvit 704.753.890 de oameni, dintre care, slavă Domnului, 675.619.811, deci covârșitoarea majoritate, s-au însănătoșit – unii cu sechele serioase, e drept. Și totuși, mulți continuă să creadă că nici n-a existat. Și americanii, desigur, n-au fost pe Lună.

Covid graffitiFoto: Erik Koole / Alamy / Alamy / Profimedia

Motivele unei atât de mari neîncrederi sunt însă de înțeles. Vă mai amintiți de marea criză a gripei aviare, când se spălau mașinile cu furtunul sau erau puse să treacă prin bălți de chimicale nu doar la granițe, ci chiar la trecerea dintr-un județ în altul? Era normal să facem asta de vreme ce nimeni alta decât Organizația Mondială a Sănătății anunțase că „Transformarea gripei aviare din epidemie în pandemie e o problemă de când, nu de dacă”.

Pa-ba-baaam!

Să ne uităm la cifre. Primele cazuri de gripă aviară la oameni au fost semnalate în 1997 în Hong Kong. În 27 de ani s-au confirmat 1.568 de cazuri, dintre care 616 fatale. Nu mai zic că majoritatea în Vietnam, că se poate interpreta. Curat pandemie, oribilă hecatombă planetară. E ca-n povestea cu Petrică și lupul: după așa manipulare, nu poți avea pretenția să te creadă lumea când lucrurile chiar se-ntâmplă. Da’ și noi! Suntem în stare să negăm realitatea când se-ntâmplă chiar sub ochii noștri. Ne mai nuanțăm neîncrederea doar când suntem personal loviți.

Recent, poziția celor care nu cred nimic, mai ales când sunt implicate state și mari firme, s-a întărit sub asaltul știrilor false și, încă mai nou, a ceea ce se cheamă deep fake news, în care nu mai e vorba doar de afirmații atribuite unor personalități, ci și de „înregistrări video” în care acestea par să spună cu gura, vocea și mimica lor cele mai mari trăsnăi posibile.

Soluția e bine cunoscută, dar al naibii de greu de pus în practică: să te informezi din mai multe surse, și anume cât mai serioase. Doar că nu prea avem timp. Și nici chef. La fel de util însă este să arunci un ochi și în istorie – nu de alta, dar să ai termeni de comparație. Astfel, apropo de pandemii, vei descoperi că: Holera pare să fi provocat cea mai veche pandemie, pe Valea Gangelui, prin anul 600 î.Hr.

Epidemii de holeră au fost la Viena și Londra (sec. 19), iar în Războiul Crimeii (1853-1856) au murit în ambele tabere mai mulți soldați din cauza holerei decât pe câmpul de luptă. În 1892, epidemia din Afganistan s-a extins și în Rusia, alta izbucnind în același an la Hamburg. Ultima epidemie mare de holeră a avut loc în 1991-1992 în 21 de ţări din America Latină, când s-au înregistrat peste 600.000 de cazuri și vreo 5.500 de morți.

Ciuma a dat naștere în trecut la mai multe pandemii. Prima care e bine documentată e cea pornită din Atena în anul 430 î.Hr., urmată de „Ciuma lui Iustinian” din 541-542, „Moartea Neagră” din secolul XIV, „Marea Ciumă” londoneză din 1665-1666 și tot o „Mare Ciumă” în 1738. La noi, „Ciuma lui Caragea” a fost o epidemie de ciumă bubonică din Țara Românească în 1813-1814, în care au murit peste 90.000 de oameni.

Dar cea mai mortală pandemie de ciumă din istoria lumii a fost „Moartea Neagră”, izbucnită în Asia și răspândită în Europa după 1347. S-a estimat că a dispărut atunci cel puțin o treime, dacă nu chiar o jumătate din populația Europei! Anterior, Moartea Neagră făcuse ravagii în China de Est și India, apoi în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. La sfârșitul secolului 19, doar în India a făcut 6.000.000 de victime.

La sfârșitul secolului 16, tifosul exantematic a ucis peste 2 milioane de oameni în Mexic. În campania din Rusia, Napoleon a pierdut 100.000 de soldați prin tifos exantematic, iar în 1914 acesta a ucis 200.000 de soldați sârbi, un sfert din forțele lor armate. Marea epidemie de la sfârșitul Primului Război Mondial s-a lăsat, în răsăritul Europei, inclusiv România, cu 30.000.000 de bolnavi și 3.000.000 de morți.

Gripa spaniolă a făcut ravagii tot în timpul Primului Război Mondial: între 50 de milioane și 100 milioane de victime. Denumirea ei este un caz de fake news avant la lettre: boala a fost observată prima dată în Fort Riley, din Kansas, dar aliații din Primul Război Mondial au botezat-o gripă spaniolă deoarece a fost mai mediatizată în presa spaniolă decât în restul Europei, care avea presa cenzurată din motive de campanie militară! Se estimează că până la 50% din populația de pe Terra din acel moment a suferit de această boală.

Gripa porcină a izbucnit în Mexic în aprilie 2009 și a evoluat ca o pandemie, provocând circa 575.000 de decese. Mass-media, acum la putere, a declanșat o panică globală, creând cea mai mediatizată epidemie de gripă din istorie… Unii părinți din Marea Britanie organizau așa-numite „petreceri de gripă porcină”, la care își duceau copiii în apropierea persoanelor bolnave, cu scopul să se infecteze și să devină imuni!

Epidemia de febră hemoragică Ebola din Africa de Vest, în 2014-2016, cu o ridicată rată a mortalităţii, a început în Guineea și s-a răspândit în Liberia, Sierra Leone și Nigeria. S-au înregistrat 28.646 de cazuri, cu 11.323 de victime. Dar avem și o pandemie încă activă: virusul HIV, care provoacă SIDA, a ucis până acum 39,5 milioane de oameni, cu o rată anuală de cazuri noi de 4,3 milioane.

În caz că nu știați: în România, cazurile de HIV au explodat în 1989 în orfelinatele din județul Constanța, ca urmare a unei proceduri halucinante: copiilor insuficient hrăniți li se făceau, după un sistem sovietic, micro-transfuzii cu sânge recoltat de la marinari, cărora li se punea condiția donării ca să plece din nou în cursă.

Or, unii dintre ei, într-o epocă în care nu se știa nimic despre SIDA, avuseseră relații sexuale neprotejate în diverse porturi din lume… Toate aceste lucruri, din nefericire, s-au întâmplat și e absurd să le pui sub semnul întrebării. Sigur, cifrele – mai ales cele din vechime – pot fi discutabile, dar nu și ordinul de mărime al

lor.

Concluzia? Aceeași dintotdeauna și pentru orice: să încercăm să verificăm informațiile care ajung la noi. S-o facem, în orice caz, înainte de a spune cu hotărâre: „Așa ceva nu există!”

spot_imgspot_img