[P] Ziua Europei: Cum poate România să devină o țară cu adevărat europeană

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

​Am sărbătorit Ziua Europei alături de colegii mei din USR și alianța Dreapta Unită la Timișoara, orașul care anul trecut a fost Capitală Culturală Europeană. Timișoara este astăzi un model de cum se poate dezvolta o comunitate locală atunci când are o administrație modernă, europeană: tramvaie și autobuze noi, școli modernizate, spitale renovate, investiții de 635 de milioane de lei doar în 2023.

Cătălin Drulă, președinte USRFoto: USR

Același lucru l-am văzut la Brașov, unde Allen Coliban transformă orașul în capitala verde a României; la Bacău, unde Lucian Viziteu a demarat cel mai amplu program de modernizare a infrastructurii de transport; la București, unde Nicușor Dan, Clotilde Armand și Radu Mihaiu modernizează capitala țării după ce mulți ani a fost captivă administrației corupte a PSD.

Știu că, după trei ani de guvernare PSD-PNL, pare că nimic bun nu se mai poate întâmpla în România. Înțeleg dezamăgirea multor oameni care s-au săturat de scumpiri, de corupție și de minciuni. Dar România poate fi guvernată și altfel.

Când a fost la guvernare, USR a creat cel mai mare plan de modernizare a României, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba despre 28 de miliarde de euro din bani europeni pentru renovarea a 25 de spitale, digitalizarea școlilor, investiții în infrastructura de transport și reforme necesare pentru modernizarea țării.

În doar 8 luni ca ministru al Transporturilor în 2021, am început lucrul la peste 230 de kilometri de autostrăzi și 1.000 de kilometri de drumuri expres. Am securizat finanțare europeană pentru Autostrada Moldova și pentru modernizarea a 1.300 km de căi ferate.

Și, da, am intrat cu ranga peste mafia de la metrou și am dat afară din birou clanurile politice abonate la contracte cu statul.

România poate fi guvernată mai bine decât o fac astăzi Marcel Ciolacu și Klaus Iohannis. PSD și PNL fură din banii statului, lasă în urmă o datorie uriașă, ca și cum ziua decontului nu va veni niciodată, ca și cum nu există o alternativă.

Alternativa există. Anul acesta, am creat alianța Dreapta Unită pentru a oferi o alternativă onestă și solidă tuturor celor care s-au săturat de hoția PSD-PNL.

Împreună putem să oprim risipa din bani publici și să reparăm nedreptatea pensiilor speciale. Numai anul trecut, PSD și PNL au crescut pensiile speciale cu un miliard de lei. Președintele PNL, fostul premier Ciucă, încasează o pensie specială de 10 ori mai mare decât pensia unui pensionar obișnuit.

Trebuie să oprim risipa din bani publici, să echilibrăm bugetul țării și să anulăm creșterile de taxe făcute de PSD și PNL. Trebuie să lăsăm mai mulți bani în mâinile oamenilor care muncesc cinstit și ale antreprenorilor care creează bunuri și servicii aici, în România.

Iar când ne vom întoarce la guvernare, ne vom asigura că fiecare cent din cele 28 de miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență va fi adus în țară și cheltuit pentru spitale, școli și autostrăzi. PNRR este planul de țară al României. Este șansa noastră să modernizăm România și să prindem din urmă statele din Vest. PNRR va fi programul de guvernare al alianței Dreapta Unită.

Iar la Bruxelles, colegii noștri din Parlamentul European vor susține ca românii din Diaspora și copiii lor să învețe în limba română în orice școală din Europa. Și pacienții români să aibă acces la tratament oriunde în Uniunea Europeană. E timpul ca România să aibă grijă de toți românii, indiferent dacă trăiesc în țară sau dincolo de granițe, pentru că România este oriunde sunt români.

Am fost și eu demult plecat din țară. Mi-am făcut studiile în Canada. Am lucrat în Statele Unite și în Europa. Am fost departe de familie. Acum, tot ce îmi doresc mai mult este ca băieții mei să nu plece și să-și facă un viitor aici, în România.

Nu îi voi lăsa pe cei de la PSD și PNL să ne fure acest viitor. Alegerile de pe 9 iunie sunt șansa noastră să schimbăm direcția pe care suntem astăzi. România poate fi guvernată altfel. România merită să fie o țară modernă, europeană și am încredere că împreună putem construi acest viitor.

Articol semnat de Cătălin Drulă, președinte USR

Articol susținut de USR

spot_imgspot_img