Parlamentul European solicită finanțare pe termen scurt pentru IMM-urile din turism afectate de pandemia de coronavirus – International

Parlamentul European solicită Comisiei Europene luarea de măsuri suplimentare pentru a salva sectorul turismului din UE și pentru a-l pregăti pentru viitor după criza COVID-19. În acest sens, eurodeputații au adoptat o rezoluție prin care cer Comisiei mai mult sprijin pentru IMM-urile din domeniul turismului, prin finanțare pe termen scurt pentru a evita falimentul întreprinderilor și sprijinirea redresării pe termen lung și modernizarea sectorului.

Rezoluția referitoare la „transport și turism în 2020 și ulterior” a fost adoptată vineri cu 587 voturi pentru, 32 voturi împotrivă și 46 abțineri.

Aceasta identifică domeniile în care măsurile luate până în prezent rămân insuficiente pentru a sprijini un sector care oferă locuri de muncă pentru 22.6 milioane de persoane (11,2% din totalul forței de muncă din UE) și care a contribuit cu 9,5% la PIB-ul UE în 2019.

Deputații europeni consideră că actuala criza este o ocazie istorică de a moderniza turismul în UE și de a-l face mai sustenabil, de exemplu prin promovarea inițiativelor de turism local și rural sau călătoriile în afara sezonului.

”UE ar trebui să promoveze și să certifice turismul și călătoriile ecologice, responsabile din punct de vedere social și solide din punct de vedere economic”, arată un comunicat al PE.

Potrivit comunicatului, Parlamentul dorește ca sprijinul UE să servească drept instrument de orientare pentru dezvoltarea infrastructurii și a transportului, precum și a turismului, către produse și servicii mai durabile, inovatoare, reziliente și de înaltă calitate. Parlamentul sprijină conceptul de „destinații sigure și inteligente” pentru a asigura dezvoltarea unui turism sustenabil, responsabil și accesibil.

Ce solicită eurodeputații:


Acordarea unei șanse de supraviețuire întreprinderilor turistice

  • Finanțare pe termen scurt pentru a evita falimentul întreprinderilor și pentru a sprijini lucrătorii, inclusiv lucrătorii independenți, în sectorul transporturilor, culturii și turismului.
  • Sprijinirea redresării pe termen lung și modernizarea sectorului: Parlamentul solicită Comisiei să emită orientări pentru a se asigura că finanțarea disponibilă poate fi accesată rapid. Deputații solicită o linie bugetară specifică pentru turismul sustenabil în bugetul UE pe termen lung pentru perioada 2021-2027.

Garantarea siguranței și a echității prin:

  • stabilirea unor standarde comune și a unor protocoale detaliate pentru măsurile de igienă și de depistare medicală;
  • dezvoltarea unui sistem de alertă timpurie, care să avertizeze turiștii cu privire la orice amenințare potențială pentru sănătate la locul de destinație;
  • crearea unui sigiliu european de certificare a siguranței pentru unitățile și operatorii care îndeplinesc cele mai înalte standarde de igienă și siguranță;
  • lansarea unei campanii de informare privind călătoriile și turismul, care vizează promovarea călătoriilor în interiorul UE, restabilirea încrederii în turism și educarea turiștilor cu privire la măsurile existente în materie de sănătate și siguranță;
  • asigurarea unui tranzit în condiții de siguranță și a deplasării libere între țări, fără măsuri și acorduri unilaterale între state membre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *