Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai: mitul țării sigure – Opinii

“România a fost ferită o lungă perioadă de timp de astfel de atentate. Avem instituții care veghează la apărarea vieții și siguranței cetățenilor români și este, din punctul meu de vedere, o țară sigură.[1]

Ludovic Orban

Este România o țară sigură? Și, până la urmă, ce presupune sintagma “țară sigură”? În strategia națională de apărare a țării, 2020 – 2024[2], am găsit următoarele formulări care ne-ar putea ajuta să ne dăm seama ce anume înțeleg autoritățile statului prin sintagme ca “țară sigură” sau “siguranța cetățeanului”:

• “O Românie funcțională înseamnă o țară sigură, care oferă cetățenilor săi toate condițiile necesare pentru a duce un trai mai bun, în deplină siguranță și care își protejează identitatea, valorile, patrimoniul și resursele, precum și parametrii statului de drept.”

• “Siguranța cetățeanului este un element cheie al abordării, statul având datoria de a identifica strategii sectoriale eficiente de protejare a sa. Pe cale de consecință, gestionarea securității presupune și participarea societății civile.”

Sunt cuvinte frumoase, generoase, care concret înseamnă că “siguranța cetățeanului” este un bun public de cea mai mare importanță, costisitor, pe care orice stat modern și civilizat se străduiește să-l pună la dispoziția tuturor indivizilor și comunităților pentru ca țara să poată funcționa; prin urmare o “țară sigură” este starea de fapt ce rezultă din modul în care bunul public de care vorbeam este asigurat cetățenilor de guvernările centrală și locale.

Strategia națională de ordine și siguranță publică pentru anii 2015 – 2020, aprobată prin hotărârea de guvern 779 din 2015[3], vorbește și ea, generos, despre “siguranța cetățeanului”, fără să ne ofere o definiție a sintagmei. Aflăm, astfel, că:

• “Cele mai mari amenințări la adresa siguranței cetățenilor și a mediului de afaceri din România le reprezintă manifestările criminalității organizate.”

• “…categorii(le) de infracțiuni săvârșite de grupările de criminalitate organizată cu impact major asupra ordinii publice și siguranței cetățeanului” sunt: (i) “consumul și traficul de droguri”; (ii) “traficul de ființe umane”; (iii) “migrația ilegală”; (iv) “frauda și evaziunea fiscală”; (v) “contrabanda cu produse accizabile și alte operațiuni ilicite preferate de rețelele infracționale”; (vi) “contrafacerea și infracțiunile care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală”; (vii) “corupția”; și (viii) “criminalitatea informatică”.

Așa cum foarte ușor ne dăm seama, siguranța cetățeanului, amenințată, cum am văzut, de criminalitatea organizată, nu poate fi salvgardată prin efort individual, ci doar prin eficiența și dedicarea structurilor specializate ale statului. Cum poate un individ, oricât de potent financiar și indiferent de câte resurse poate mobiliza pentru a-și asigura propria securitate, să fie sigur de securitatea sa și a familiei sale, dacă nu trăiește într-o țară sigură? Răspunsul este ușor de intuit: nu poate fi sigur de nimic.

O țară sigură presupune în primul rând o bună guvernare. Țări ca Mexicul sau Brazilia, ca să nu dăm decât două exemple frecvent vehiculate de mass media, nu sunt țări sigure pentru că nu au parte de o bună guvernare, motiv pentru care cei care sunt potenți financiar încearcă să-și asigure bunuri ca securitatea proprie sau a familiei prin contracte cu firme de securitate, care sunt organizate ca adevărate armate private.

Are România o bună guvernare? Poate dacă formulăm mai direct întrebarea, am putea să ne apropiem de un răspuns: “Poate o țară în care s-au produs evenimente ca: (i) incendiul de la Clubul Colectiv (octombrie 2015); (ii) acțiunea disproporționată a forțelor de ordine împotriva demonstranților care contestau guvernarea (august 2018) sau (iii) adoptarea modificărilor la Codul penal și Codul de procedură penală propuse de o comisie specială condusă de fostul parlamentar Florin Iordache (aprilie 2019) să fie considerată sigură?”

Sau: “Poate o țară în care s-au produs evenimente ca: (i) achiziția de echipamente și materiale sanitare în plină pandemie la suprapreț și neconforme[4] (2020) sau (ii) incendiile din spitale COVID (noiembrie 2020, ianuarie 2021) să fie considerată sigură, beneficiind de o bună guvernare?”

Infracțiuni, incidente, neglijență criminală etc. nu se produc numai în România. Problema României ține de faptul că, după ce astfel de evenimente grave se produc, justiția are mari dificultăți în a-i aduce pe vinovați, după ce aceștia sunt identificați (și dacă sunt identificați), în fața justiției și a-i trage la răspundere. Ceea ce le poate da infractorilor idei, cum ar fi certitudinea că poți să scapi nepedepsit sau cu o pedeapsă foarte ușoară, deși ești autorul unei fapte grave, ce ar trebui pedepsită exemplar de legea penală.

O DIMINEAȚĂ OBIȘNUITĂ DE WEEKEND LA ARAD

Ioan Crișan, fost specialist Romatsa, la Centrul de Dirijare a Zborurilor din Arad, a decis la un moment dat să intre în afaceri și a înființat propria firmă: Crimatex, cu sediul în comuna arădeană Iratoșu.

Nu industria textilă i-a atras interesul, așa că a avut o altă idee de afaceri, pentru care, mai întâi, a decis să achiziționeze fosta fabrică de prelucrare a cânepei din comuna Iratoșu. Acolo și-a amenajat o fermă piscicolă pentru somonul african, cu 22 de bazine, și nu de mult timp îi venise și ideea de a amenaja câteva bazine pentru a crește crocodili de carne.[5]

Fiica lui Ioan Crișan, Laura, a fost la un moment dat soția lui Sergiu Bîlcea, cel care avea să devină deputat în Parlamentul României, pe lista PNL, cu care a avut doi copii, Alexandra și Vlad. Conform declarațiilor fostului ginere, Ioan Crișan a rămas un bunic apropiat și iubit de nepoții săi, deși părinții nu mai erau împreună.[6]

Acest om obișnuit din Arad, sâmbătă dimineață, în rutina sa zilnică, și-a băut cafeaua devreme undeva în cartierul Aurel Vlaicu, la aceeași locație ca în fiecare dimineață, la parterul unui bloc oarecare, după care a urcat în autoturismul personal, a pornit mașina, a făcut câteva manevre ca să părăsească parcarea rulând în marșarier cam 15 metri, după care la bord a avut loc o explozie, întârziată sau comandată de la distanță, și a izbucnit un incendiu puternic în care Ioan Crișan și-a găsit sfârșitul.

Consternarea în urma producerii unui astfel de eveniment a fost urmată de teamă. Președintele Camerei Deputaților, șeful PNL Ludovic Orban, aflat în vizită în Mureș, în pregătirea alegerilor din partid, s-a grăbit să afirme într-o conferință de presă că nu avem de ce să ne facem griji, România este o țară sigură, iar instituțiile judiciare își vor face datoria și vor aplica legea.

Cristian Chilat, zis Fălău

Reglări de conturi între bande rivale au avut loc în România și în alte ocazii. Poate unul din cele mai cunoscute cazuri este cel al asasinatului la comandă căruia i-a căzut victimă Gheorghiță Mararu, unul din frații Mararu, membru ai unei cunoscute bande de interlopi din Piatra Neamț, împușcat în plină stradă de Cristian Chilat, în 2010[7].

Dar Ioan Crișan nu corespunde profilului de personaj interlop, certat cu legea, care la un moment dat își face un dușman neîmpăcat din aceeași lume subterană, decis să-l elimine fie pentru a-i plăti un afront, fie pentru a-i prelua afacerea ilegală. Omul de afaceri din Arad are un profil de victimă a unui posibil asasinat după ce, probabil, a fost supus anterior unor amenințări și unui șantaj.

În zilele următoare vor ieși la iveală detalii din anchetă, atâtea câte anchetatorii își vor permite să facă publice, și vom afla mai multe. Până atunci, însă, constatăm că în România a devenit posibil ca, din motive diferite, să ajungi o țintă a unui infractor și, într-un context dat, să îți pierzi viața într-un mod violent. Eventual, iată, să fii executat în plină zi, în plină stradă, într-un mod abject, de călăi care transmit astfel și un semnal public: nu ezităm să ne punem amenințările în practică și nu ne temem de lege!

ÎN CE FEL DE ȚARĂ VREM SĂ TRĂIM?

Moartea lui Ioan Crișan, indiferent ce anume a condus la eliminarea sa violentă, care are toate caracteristice unui act premeditat și executat cu sânge rece de unul sau mai mulți “specialiști” în plantarea de bombe artizanale în vehicule, trebuie să constituie acum prioritatea zero a anchetatorilor – poliția și probabil DIICOT.

Acum ne putem da seama cât de vulnerabili am fi fost în fața profesioniștilor morții, dacă echipa Liviu Dragnea – Florin Iordache și acoliții lor reușeau să își pună în operă până la capăt efortul de schimbare a codurilor penale. Și tot acum devine clar că profesionalizarea anchetatorilor și devotamentul acestora sunt cruciale.

Parchetele specializate nu sunt instrumente care să regleze orgoliile primarului sectorului patru al Bucureștilor, nemulțumit de dezvăluirile presei, ci redute care să apere siguranța vieții cetățeanului.

Structurile de informații ale statului nu trebuie să strângă informații prin care să fie motivate decizii politice de genul celor prin care s-a dispus în august 2018 asaltul asupra unor protestatari nemulțumiți de guvernare, ci care să facă posibilă destructurarea bandelor de criminalitate organizată, așa cum s-a reușit, de exemplu, în cazul ziaristului timișorean Dragoș Boța, vizat de o tentativă de asasinat, ori în cazul “Hells Angels”, care urmau să dea curs unui asasinat comandat.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *