Parteneriatul strategic cu România este de mare ajutor în ceea ce privește evitarea recesiunii economice, crearea securității energetice și gestionarea fluxului de imigranți, motiv pentru care Ungaria este interesată să îl mențină, a declarat ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, după ce l-a primit marţi, la Budapesta, pe omologul său român, relatează Magyar Hirlap, citat de Rador.
Peter SzijjartoFoto: Ovsyannikova Yulia / Zuma Press / Profimedia
Conform unui comunicat dat publicităţii de Ministerul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, Péter Szijjártó a amintit la o onferinţă de presă susţinută alături de omologul său român Bogdan Aurescu că fix acum 20 de ani a fost semnat acordul privind parteneriatul strategic, iar menţinerea acestuia este în interesul României, Ungariei și comunităților naționale care locuiesc pe teritoriul celuilalt.
„Întotdeauna sunt adversari, întotdeauna există cei care perturbă situaţia şi care fac zgomot puternic pentru a crea aparenţa că sunt mai mulţi decât suntem noi. Dar adevărul este că actualele guverne ale celor două țări au un obiectiv clar, ușor de înțeles și vizibil pentru toată lumea, iar în ceea ce priveşte parteneriatul strategic, îl vom păstra, pur şi simplu pentru că acesta este bun pentru cele două țări și cele două națiuni”, a subliniat ministrul ungar de externe.
„Guvernul ungar consideră comunitățile naționale din ambele ţări drept o resursă pentru relațiile bilaterale. O dovadă în acest sens este şi faptul că sprijinul bugetar al minorității naționale române din Ungaria a crescut de șase ori din 2010, iar sprijinul Bisericii Ortodoxe a crescut de șapte ori”, a arătat Péter Szijjártó, care a subliniat: acest parteneriat strategic este deosebit de util în gestionarea cu succes a celor mai importante trei provocări ale zilelor noastre – situația economică, aprovizionarea cu energie și migrația.
Péter Szijjártó: „În aceste trei chestiuni importante parteneriatul strategic semnat cu România ne ajută”
Primul domeniu este economia, în condițiile în care Uniunea Europeană se îndreaptă spre recesiune, iar în prevenirea acesteia o armă importantă o reprezintă faptul că volumul schimburilor comerciale bilaterale româno-ungare a atins anul trecut aproximativ zece miliarde de euro, stabilind astfel un record, și s-a înregistrat o creștere de 29% şi în acest an.
Oficialul ungar a amintit că România este a treia cea mai importantă piață de export a economiei ungare, unde mai multe companii importante ungare își măresc constant prezența, cum ar fi Mol, care are deja 245 de benzinării, OTP care are în prezent 97 de sucursale bancare, iar Richter are peste 600 de angajați.
Referitor la securitatea energetică, Péter Szijjártó a spus că România are un rol major în domeniul diversificării achiziţiilor de gaze naturale, care este facilitată de extinderea capacității interconectorului dintre cele două țări de la 1,75 miliarde de metri cubi la 2,5 miliarde metri cubi pe an. Şeful diplomaţiei ungare a mai precizat că în curând va fi semnat acordul cvadrilateral în urma căruia Ungaria va putea importa energie electrică verde din Azerbaidjan prin Georgia și România.
Potrivit ministrului ungar de externe, al treilea domeniu este gestionarea migrației, iar în acest sens este extrem de important că România acţionează excelent în domeniul apărării frontierei, iar cooperarea bilaterală este eficientă. Ungaria a împiedicat până acum 250.000 de tentative de trecere ilegală a graniţei de sud a ţării, iar dacă ar exista presiuni şi dinspre România autoritățile nu s-ar putea concentra asupra graniţei de sud, a subliniat Péter Szijjártó, care a adăugat:
„Acestea sunt trei provocări foarte importante cu care ne confruntăm astăzi: evitarea recesiunii economice, crearea securității energetice și menţinerea migranților în afara graniţelor ţării. În aceste trei chestiuni importante parteneriatul strategic semnat cu România ne ajută şi de aceea suntem interesați de menținerea acestuia”.
Citește și: