Plecare intempestivă de la vârful Marinei SUA. Decizia i-a surprins pe oficialii Pentagonului

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Secretarul Marinei americane, John Phelan, civilul cu cel mai înalt rang, și-a părăsit funcția, a anunțat miercuri Pentagonul, fără a oferi explicații pentru plecarea sa subită, într-un moment în care Statele Unite sunt angajate într-un conflict cu Iranul, relatează AFP.

Acest oficial cu rang înalt „părăsește administrația cu efect imediat”, a scris purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, într-un comunicat publicat pe X, precizând că adjunctul său, Hung Cao, va prelua această funcție cu titlu interimar, scrie Agerpres.

Axios a scris că Secretarul Apărării, Pete Hegseth, l-a demis pe Phelan, o decizie care a luat pe mulți prin surprindere și se adaugă la lista tot mai lungă a oficialilor militari care au părăsit brusc funcțiile sau au fost îndepărtați din posturile lor, de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie 2025.

Potrivit unei persoane la curent cu situața, Phelan și Hegseth nu „se înțelegeau”, în timp ce fostul secretar al Marinei americane și președintele Donald Trump au o relație bună.

Însă șeful Pentagonului considera că Phelan ocolise prea mult lanțul de comandă prin legătura directă pe care o avea cu Trump, al cărui club Mar-a-Lago din Palm Beach se află în apropierea reședinței lui Phelan, a declarat o altă sursă familiarizată cu situația pentru Axios.

Potrivit unor oficiali citați de NBC, decizia de demitere a venit pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Pete Hegseth, John Phelan și secretarul adjunct al apărării, Stephen Feinberg, relatează Sky News.

Conform oficialilor citați, a existat „o serie de probleme” între ei, dar că abordarea lui Phelan în ceea ce privește construcția navală a constituit motivul principal al demiterii sale.

Concedierea lui Phelan i-a luat prin surprindere oficialii Pentagonului și membrii Congresului, având în vedere blocada navală a porturilor iraniene.

Mai mulți generali americani au avut o soartă similară

La începutul acestei luni, în mijlocul războiului împotriva Iranului, șeful Statului Major al armatei, generalul Randy George, a fost forțat să plece peste noapte, tot fără ca Pentagonul să ofere vreo justificare.

Alți doi generali, David Hodne, șeful Comandamentului de Transformare și Instruire al Forțelor Terestre, și general-maiorul William Green Jr, șeful Corpului de Capelani al Forțelor Terestre au avut aceeași soartă.

Din februarie 2025, la scurt timp după revenirea la putere a lui Donald Trump, șeful Statului Major Interarme numit de fostul președinte democrat Joe Biden, generalul Charles „CQ” Brown, a fost demis fără justificare și înlocuit de Dan Caine.

Alți oficiali de rang înalt, inclusiv șefii Marinei și Gărzii de Coastă, agenția de informații NSA și adjunctul șefului de Stat Major al Forțelor Aeriene, printre alții, au fost, de asemenea, demiși din funcții.

Câteva luni mai târziu, la mijlocul lunii august, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul David Allvin, și-a anunțat plecarea bruscă după doi ani de mandat în loc de patru.

A urmat în decembrie ofițerul aflat la conducerea comandamentului forțelor americane pentru America de Sud și America Centrală, amiralul Alvin Holsey, după doar un an în funcție.

spot_img