PMP: Ciorbea ar putea bloca contestarea la CCR a OUG privind pragul de validare a referendumului

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a transmis, marţi, că deşi mandatul lui Victor Ciorbea ca Avocat al Poporului se va încheia pe 14 mai, acesta va rămâne în funcţie. Tomac a avertizat că Victor Ciorbea ar putea bloca contestarea la CCR a OUG privind creşterea pragului de validare a referendumului.

Tomac: Ciorbea ar putea bloca contestarea la CCR a OUG privind pragul de validare a referendumului

“Pe 14 mai, se termină mandatul ruşinos al lui Victor Ciorbea ca Avocat al Poporului. În ultimii cinci ani, acest om s-a umplut de atâta ruşine încât orice ar face, nu se va mai reabilita niciodată. Prin tăcerea, pasivitatea şi obedienţa sa faţă de Liviu Dragnea, în schimbul firimiturilor căzute de la masa acestuia de la Scroviştea, Ciorbea a permis asaltul PSD – ALDE asupra instituţiilor statului prin tot soiul de Ordonanţe de Urgenţă pe care le analizează şi acum, neluând niciodată o decizie. A întinat cu prezenţa sa aceasta instituţie, transformându-se într-un veritabil Avocat Roşu al Infractorilor. În loc să îşi îndeplinească atribuţiile legale, Ciorbea a stat mai mult prin concendii, permiţând ca, în timpul mandatului său, Jandarmeria să reprime violent o manifestaţie paşnică de protest în Piaţa Victoriei, iar el nici până acum nu a avut vreo reacţie”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.

Liderul PMP atrage atenţia că dacă mandatul lui Victor Ciorbea ca Avocat al Poporului expiră, nu va exista un înlocuitor interimar, iar delegarea responsabilităţii instituţionale “se poate face greu”.

“Acum, la sfârşit, când nici măcar Dragnea nu s-a decis dacă îi prelungeşte mandatul acestui lacheu, este pe punctul de a mai da o lovitură. După propriile declaraţii, Avocatul Poporului este «o autoritate publică unipersonală». Dacă mandatul lui Ciorbea expiră, nu există instituţia interimatului, la fel cum delegarea responsabilităţii se poate face greu. Ultima lovitură a acestei slugi ar putea fi crearea imposibilităţii contestării la CCR a Ordonanţei de Urgenţă pe care se pregăteşte să o dea Dăncilă pentru a creşte artificial pragul în cazul referendumului pe Justiţie declanşat de şeful statului”, a transmis politicianul.

“Ca observaţie generală, Dragnea a ajuns în postura să-şi aleagă propriul complet de judecată la ÎCCJ, să stăpânească CSM, să numească procurori (DIICOT, PG şi DNA), judecători (la CCR chiar astăzi) şi chiar şi Avocatul Poporului. Iată de ce trebuie oprit la vot pe 26 mai. Alegeţi PMP, locul 8 pe buletinele de vot. Uniţi în Europa!”, conchide mesajul lui Eugen Tomac.

Anterior, premierul Viorica Dăncilă a declarat că în şedinţa de miercuri Guvernul va emite o Ordonanţă de Urgenţă (OUG) care vizează legislaţia electorală, în contextul în care Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat unele modificări în acest sens pentru referendumul din 26 mai şi alegerile europrlamentare.

AEP a publicat o propunere de modificare, prin OUG, a legislaţiei electorale care să fie aplicată la alegerile europarlamentare şi referendumul pe Justiţie din 26 mai. Autoritatea propune validarea referendumului prin opţiunile valide ale alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la data votării, potrivit documentului pus în dezbatere publică.

Astfel, alineatele (2) şi (3) ale articolului 5 ale OUG prevăd următoarele: “(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în Registrul electoral la data votării. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi în Registrul electoral la data votării”.

Legislaţia electorală în vigoare prevede că rezultatul referendumului este validat prin opţiunile alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente.

“(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”, conform Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

 

NEWS 2.0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *