Poliția de Frontieră: Sâmbătă au intrat în țară 23.600 de persoane, 4.300 dintre ele au fost trimise în carantină sau izolare – Esential

Sâmbătă, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 46.700 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 21.600 mijloace de transport (dintre care 12.000 automarfare), informează Poliția de Frontieră.

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 23.600 persoane cu 11.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 23.100 persoane cu 10.100 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 30.400 de persoane şi 13.500 de mijloace de transport (6.300 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 14.000 de persoane cu 7.400 mijloace de transport.

În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 4.277 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F. Nădlac I – 1.856 (din care 611 pe jos), P.T.F. Nădlac II – 728, P.T.F. Borş – 1.021, P.T.F. Petea – 550, P.T.F. Urziceni – 36 etc.

Începând cu data de 15.06.2020, ora 00:00 în baza Hotararii nr. 29 din 13.06.2020 a CNSU privind propunerea unor măsuri de relaxare necesare în contextul epidemiologic actual, cetățenii care sosesc din Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria sunt exceptați de la măsura izolării, dacă sunt asimptomatici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *