Povești cu prințese roșii – HotNews.ro

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cea mai recentă carte a Laviniei Betea- Prințesele roșii. Femei și bărbați, părinți și copii în ideologia și cotidianul românesc (Editura Corint. Istorie. Autori români, București, 2024- este dedicată, în egală măsură, iubitorilor de istorie și de psihologie. Și aceasta fiindcă volumul însuși se prezintă ca o îngemănare de a celor două discipline.

Laviniei Betea- Prințesele roșii. Femei și bărbați, părinți și copii în ideologia și cotidianul românescFoto: Editura Corint

Refăcând, foarte adesea cu lux de amănunte, un complex, chiar contradictoriu context istoric, cel al unei Europe care, între 1917 și 1990, a cunoscut una dintre marile nenorociri ale secolului- dictatura, teroarea comunistă- detaliind felul în care respectiva dictatură a înțeles și instrumentalizat nu tocmai inocent, ci, cel mai frecvent, din rațiuni ideologice și chiar din interesele personale ale vârfurilor nomenclaturii , rolul femeii, Lavinia Betea urmărește destinul tragic al câtorva dintre femeile desemnate prin sintagma prințesele roșii. E vorba despre fiica lui Stalin, Svetlana Alliluyeva, despre una dintre cele două fiice ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, actrița veleitară Lica Gheorghiu, despre Zoe Ceaușescu și despre mult mai puțin cunoscutele surori Sârbu. Adică Victoria, Elena și Marusia. Apar însă în poveste și bărbați, alții decât tații protagonistelor, adică frați sau foști iubiți ai acestora care, într-un fel sau altul, au împărtășit și ei, fie și numai tangențial, statutul de victime Ca , de pildă, ceilalți copii ai lui Stalin ori soții și iubiții Licăi ori ai Zoei. Tot la fel cum apar și alte femei. De la Nadejda Kruspkaia, vigilenta, drastica soție a lui Lenin la, la un moment dat, extrem de celebra și chiar libertina doamnă Kollontai. De la nefericitele soții ale lui Stalin la neconturata și infidela tovarășa de viață a lui Dej și presupusele lui amante la cealaltă fiică a primului lider comunist absolut al României- Tanți. Apare, nici nu se putea altfel,. și Elena . Savanta de renume mondial. Care, ca și într-o carte anterioară a aceleiași Lavinia Betea (Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu), este desfăcută, mătrășită de toutes pièces. Nu lipsesc sumare referințe la China din vremea lui Mao. Personal aș fi dorit să găsesc și povestea Ludmilei Jivkova, fiica liderului comunist bulgar, ori pe aceea a Iovankăi Broz. Poate într-o carte viitoare.

Povestea spusă de Lavinia Betea începe odată cu Manifestul Partidului Comunist. Care vorbea despre fantoma ce bântuie Europa, frază ce, cum bine a observat cu ani în urmă Gabriel Liiceanu în studiile sale din cartea O idee care ne sucește mințile, anunța deja, firește involuntar, sfârșitul comunismului. Deloc scutit de probleme de familie, ajutat financiar de Engels, Marx a profețit victoria comunismului într-un areal care nu prea s-a dovedit a fi în conformitate cu cel al Rusiei țariste. Cum marea majoritate a foștilor supuși ai țarului se confruntau cu o sărăcie lucie, femeilor nu le prea ardea de politică. Ele erau preocupate de chivernisirea puținului ce asigura familiilor lor traiul. La reconfigurarea rolului lor în societate au meditat însă drastica soție a lui Lenin și mult mai libertina Aleksandra Kollontai. Reformularea rolului femeii a fost una dintre temele majore de reflecție și de acțiune pe toată durata comunismului european. Egalitatea în drepturi dintre femei și bărbați, justa reprezentare a femeii în toate domeniile vieții publice, emanciparea și promovarea acesteia, teme indubitabil corecte, au fost însă frecvent instrumentalizate.

Dacă nici Stalin și nici Dej nu admiteau existența cuplurilor în rândul primelor rânduri ale factorilor de decizie, dacă Stalin era extrem de restrictiv în privința chiar a destinului fiilor și fiicei lui odată ajunși la vârsta maturității, dacă surorile Sârbu, la fel ca, de pildă Ana Pauker, au plătit cu asupra de măsură pozițiile câștigate ân arhitectura comunistă (una dintre ele a devenit soția lui Ștefan Foriș) cu totul alta a fost situația Licăi Gheorghiu ca și cea a Zoei Ceaușescu. Lor le sunt consacrate cele mai consistente și mai interesante capitole ale cărții, adică Lica, prințesa lui Dej, respectiv, Ceaușeștii, “o celulă de bază a societății”. Iar respectivele capitole sunt completate cu două interviuri. Primul cu Mândra Gheorghiu, una dintre fiicele Licăi Gheorghiu și a primului ei soț, Marcel Popescu. Interviu în care aceasta își laudă bunicul și își face în toate felurile mama care înțelegem că nu s-a potolit nici după căderea ei în dizgrație. Fapt petrecut îndată după moartea celui căruia baronii, dar și Nicolae Ceaușescu, s-au grăbit, în primăvara lui 1965, să promită că îi vor eternize memoria. Eternitatea a durat până în 1968, când, după modelul patentat în 1956 de Hrusciov, Ceaușescu și-a făcut praf și pulbere predecesorul. Operațiunea e util și eficient documentată de Lavinia Betea. Cel de-al doilea interviu e cu profesorul Dinu Angelescu. Primul soț al Zoei Ceaușescu. Pus cumva în antiteză cu cel de-al doilea soț. Profesorul Mircea Oprean. ) Citeste restul articolului peContributors.ro

spot_imgspot_img