Președintele CJ Harghita, după cazul ursului care a agonizat aproape o zi pe marginea șoselei: Trebuie să avem dreptul să intervenim la nivel local – Esential

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, consideră că autorităţile locale trebuie să aibă dreptul să ia decizia şi să poată interveni la nivel local în situaţii precum cea a ursului rănit la Praid, transmite Agerpres.

“Acest caz arată foarte clar că sistemul centralizat impus nu serveşte deloc rezolvarea urgenţă şi decentă a unor asemenea situaţii. Un urs rănit este periculos, iar în caz de pericol, nu este normal să aşteptăm avizul din Bucureşti, trebuie să avem dreptul să luăm decizia şi să intervenim la nivel local. Ne asumăm responsabilitatea necesară descentralizării în asemenea situaţii. Dar aici nu vorbim doar de pericolul reprezentat de ursul rănit, ci putem spune că ursul lovit practic a fost torturat o jumătate de zi, ceea ce iarăşi nu este normal, deci solicităm autorităţilor centrale o descentralizare urgentă”, a declarat Borboly Csaba, citat de Biroul de presă al CJ Harghita.

Conform aceleiaşi surse, decizia în acest caz a fost luată în urma discuţiei avute de Borboly Csaba cu ministrul Mediului.

“Îi mulţumesc şi pe această cale domnului ministru Costel Alexe pentru operativitate, dar totuşi cred că situaţia nu este normală”, a arătat Borboly.

Ursul rănit sâmbătă seara în accidentul rutier de la Praid a fost tranchilizat duminică şi apoi împuşcat.

Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Harghita, dr. Lado Zsolt, a declarat, pentru Agerpres, că animalul avea trei picioare facturate şi ar fi fost imposibil să supravieţuiască în pădure. Ursul a fost împuşcat de vânători şi a fost îndepărtat de pe carosabil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *