Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, a primit sâmbătă o delegaţie a Congresului SUA, condusă de Mike Rogers, preşedinte al Comisiei pentru Forţele Armate a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, care îl include pe Eric Sorensen, membru al Comisiei pentru Forţele Armate a Camerei Reprezentanţilor, şi ambasadorul Darryl Nirenberg, pentru o întrevedere dedicată consolidării componentei de apărare şi securitate a Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, informează News.ro.
Potrivit MAE, întâlnirea face parte din dialogul politic consolidat între oficiali din parcursul ultimului an, cea mai recentă întâlnire bilaterală fiind în Washington, în iulie 2026, şi din componenta abordării strategice a MAE de întărire a angajamentului bipartizan în Congresul SUA pentru parteneriatul strategic.
„Ministrul român şi senatorul Mike Rogers au discutat despre susţinerea unei prezenţe întărite în România şi pe Flancul Estic în procesul de revizuire a posturii SUA în Europa, despre dialogul constant cu SACEUR, generalul Alexus Grynkewich, şi despre National Defense Authorization Act (NDAA). Mesajul constant al părţii române a fost de a evidenţia calitatea României de Aliat responsabil şi de încredere al SUA în regiunea Mării Negre, care acţionează proactiv în vederea atingerii obiectivului unei Europe mai puternice într-un NATO mai puternic. Acest obiectiv se poate realiza numai printr-o coordonare transatlantică strânsă, în cadrul căreia legislativul american şi comisiile sale de profil au un rol esenţial”, precizează ministerul într-un comunicat oficial.
La iniţiativa ministrului de externe, România s-a alăturat pentru prima dată anul acesta programului de schimb MECEA al Departamentului de Stat şi echipele de consilieri ai delegaţiei SUA au primit invitaţia unei vizite de lucru într-o primă ediţie, anul acesta, în octombrie, în România, cu un program care include şi Baza Militară Mihail Kogălniceanu.
MAE arată că ministrul afacerilor externe a trecut în revistă dinamica recentă de securitate, prioritatea acordată de Guvern şi CSAT investiţiilor în infrastructura strategică şi creşterea capabilităţilor de apărare a teritoriului naţional, precum şi investiţiile în infrastructură, cu dublă utilizare, inclusiv portuară şi de transport.
Oana Țoiu a prezentat avantajele localizării producţiei în România, inclusiv din perspectiva resursei umane calificate şi a existenţei unei tradiţii industriale semnificative şi a capacităţii de a creşte rapid producţia unor elemente şi sisteme pentru care cererea nu poate fi satisfăcută de către capacităţile deja existente, iar localizarea investiţiilor SUA în România contribuie nu doar la creşterea economică a ambelor ţări, dar are şi avantajul accesului la o piaţă europeană de achiziţii, inclusiv din instrumentul SAFE.
De asemenea, Oana Ţoiu a trecut în revistă găzduirea pentru prima dată în sediul NATO a prezentării industriei româneşti şi a ecosistemului de cercetare şi inovaţie, precum şi găzduirea de către România a NATO Industry Forum la Bucureşti anul trecut şi declaraţia summitului B9.
„Delegaţia SUA a exprimat aprecierea pentru angajamentul constant al ministrului cu Congresul American, în Washington, conduita de Aliat de încredere a României şi pentru aportul său la consolidarea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic şi au evidenţiat buna cooperare dintre industriile de apărare din România şi SUA şi potenţialul semnificativ de aprofundare a acestei relaţii. Oficialii au discutat despre contribuţia României ca ancoră solidă în relaţia UE–SUA”, subliniază MAE în comunicat.






