
Nicolae Ciucă Inquam Photos / George Călin
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat joi că în şedinţa Biroului Politic Naţional se va discuta despre situaţia fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, iar ulterior vor fi anunţate măsurile, scrie Agerpres.
Liderul liberal a asigurat joi că partidul va lua măsuri pe care le va anunța tot joi, după finalul ședinței Biroului Politic Naţional.
„Ca de fiecare dată PNL va respecta prevederile statutului şi va lua măsuri în consecinţă. Avem şedinţa BPN acum şi vom anunţa măsurile imediat după ce se termină”, a spus Ciucă înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, care are loc la Parlament.
Întrebat dacă îi va recomanda lui Nelu Tătaru să se retragă, el a răspuns: „Vom lua măsuri în BPN, acum“.
În schimb, ministra liberală a Justiţiei Alina Gorghiu a a evitat o declarație, așteptând „o comunicare oficială de la instituţiile statului”.
„Am vazut sursele, în momentul în care vom vedea o comunicare oficială de la instituţiile statului, atunci vom putea comenta”, a fost răspunsul lui Gorghiu la solicitarea jurnaliştilor de a comenta acuzaţiile de luare de mită aduse lui Tătaru, scrie News.ro.
Fostul ministru al Sănătății din pandemie, Nelu Tătaru, deputat PNL, a fost ridicat din spital pentru luare de mită.
Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că Nelu Tătaru este vizat pentru peste 100 de fapte de luare de mită și că este vorba de sume mici de bani, de exemplu 100 de lei.
Aceleași surse au spus că fostul ministru lua mită inclusiv produse alimentare precum carne și ouă. El a fost monitorizat de procurori timp de aproximativ cinci luni.
Joi dimineață au fost făcute percheziții doar la spital pentru că pentru percheziții la locuința lui procurorii trebuie să ceară avizul Parlamentului, deoarece Tătaru este deputat. De asemenea, DNA trebuie să ceară aviz și pentru eventuale măsuri preventive precum arestare, nu și pentru control judiciar.
Ancheta este desfășurată de procurorii DNA, Serviciul Teritorial Iași, acolo unde Nelu Tătaru urmează a fi condus la audieri. Surse din spital au declarat că polițiștii au ridicate mai multe plicuri cu documente din spital.





