Primăria Sectorului 3 inaugurează vineri pasajul de la Autostrada A2

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Primăria Sectorului 3 a finalizat lucrările la pasajul de la intrarea pe Autostrada Soarelui, circulația pe pod urmând să fie deschisă vineri, a anunțat instituția. La inaugurare vor veni primarul Robert Negoiță și premierul Marcel Ciolacu.

Pasajul de la ieșirea spre Autostrada SoareluiFoto: HotNews/Catiusa Ivanov

Lucrările au început în luna aprilie 2022, iar termenul de finalizare, anunțat inițial de primarul Robert Negoiță, era sfârșitul anului 2022. Pe panoul de șantier, data de finalizare a pasajului este aprilie 2023.

„Construcția are ca scop fluidizarea traficului în zona de intrare/ieșire din Sectorul 3 către Autostrada Soarelui (A2). De asemenea, degrevarea traficului într-una dintre cele mai aglomerate zone ale Sectorului 3 (mai ales pe timpul verii din cauza traficului spre și dinspre litoral) va conduce la un consum redus de combustibil și va diminua poluarea cauzată de mașini în zona menționată. Împreună cu pasajul deja deschis circulației în luna aprilie, situat pe bulevardul Th. Pallady, bucureștenii vor avea o cale nouă de acces către Marea Neagră prin care vor economisi timp și combustibil”, a comunicat Primăria Sectorului 3.

Pasajul are o lungime de 344,5 metri și o lățime a carosabilului de 13 metri și a fost realizat de o societate a Primăriei Sectorului 3 (Algorithm Residential S3 SRL). Costul final al construcției a fost de 36.644.337,92 de lei, TVA inclus și reprezintă jumătate din suma estimată inițial în contract.

Primăria Sectorului 3 este acuzată de Primăria Sectorului 4 că și-a însușit fără drept designul pasajului „Europa Unită”, de la intersecția străzii Turnu Măgurele cu bd. Metalurgiei și l-a aplicat la pasajul de la ieșirea spre Autostrada Soarelui.

Primăria Sectorului 4 s-a adresat instanței și a obținut o ordonanță preşedinţială care obligă Primăria Sectorului 3 „să înceteze orice act de utilizare, în orice formă sau mod, cu privire la „suprastructura metalică cu iluminare arhitecturală tip Vortex”, dar decizia poate fi atacată cu recurs. Primarul Robert Negoiță spune că proiectul nu a fost copiat, ci doar s-au inspirat din el, în lume fiind mai multe pasaje de genul acesta.

spot_imgspot_img