Primarul Constanței anunță transport gratuit pentru elevii din municipiu – Esential

„Începând de mâine, toţi elevii din municipiul Constanţa vor avea transport gratuit cu CT BUS SA”, a scris Făgădău pe pagina sa de Facebook.
El a menţionat că de gratuitate vor beneficia atât preşcolarii, cât şi şcolarii şi liceenii.
„Anticipez întrebările, aşa că răspund: da, toţi elevii de la grădiniţă până la liceu, inclusiv”, a completat primarul Constanţei. Pe ordinea de zi a unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Municipal Constanţa, convocată joi, se află proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 302/2017 privind acordarea de facilităţi la transportul public de călători pentru categoriile de persoane beneficiare din municipiul Constanţa.
Alte două proiecte din cele patru de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a CLM, toate iniţiate de primarul Decebal Făgădău, se referă la acordarea de „Servicii sociale şi socio-medicale pentru persoanele vârstnice din municipiul Constanţa” şi, respectiv, la aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului social „Compartiment pentru îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice”.