Autoritatea americană de reglementare a autorizat primul dispozitiv robotic independent conceput pentru recoltarea sângelui din braţul pacienţilor, scrie News.ro. Sistemul este destinat adulţilor trataţi în regim ambulatoriu şi parcurge automat etapele procedurii, sub supravegherea unui specialist.
Recoltarea sângelui este una dintre cele mai frecvente proceduri în unităţile medicale.Identificarea unei vene potrivite poate fi însă dificilă la unii pacienţi, iar deficitul de personal specializat poate întârzia efectuarea analizelor.
Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite a autorizat, în premieră, punerea pe piaţă a unui dispozitiv robotic independent pentru recoltarea sângelui din braţul unui pacient. Sistemul Aletta a fost dezvoltat de Vitestro, o companie olandeză specializată în robotică medicală, cu sediul în Utrecht.
Robotul poate fi utilizat pentru pacienţii adulţi din ambulatoriu, însă procedura trebuie supravegheată de un cadru medical specializat în recoltarea probelor de sânge. Un singur cadru medical poate supraveghea simultan până la trei dispozitive. Specialistul iniţiază fiecare procedură şi intervine dacă apar probleme. În rest, sistemul efectuează automat etapele necesare recoltării.
Cum funcționează robotul care ia sânge
Pentru identificarea unei vene potrivite, dispozitivul utilizează lumină în infraroşu apropiat şi ecografie Doppler. Prima metodă permite vizualizarea venelor aflate sub piele, iar ecografia Doppler furnizează informaţii despre vasele de sânge şi circulaţia sângelui.
După localizarea venei, sistemul aplică garoul şi pregăteşte pielea pentru recoltare. Dispozitivul introduce apoi acul, schimbă tuburile în care sunt colectate probele şi, la final, retrage şi elimină acul şi aplică un pansament.
După încheierea procedurii, cadrul medical verifică dacă tuburile au fost umplute în ordinea corectă şi dacă în fiecare dintre acestea a fost recoltată o cantitate suficientă de sânge.
Autorizarea dispozitivului s-a bazat pe date clinice care au evaluat capacitatea sistemului de a efectua cu succes recoltarea. Potrivit datelor prezentate, rata procedurilor reuşite a fost comparabilă sau mai mare decât cea obţinută de cadrele medicale.
Studiile au inclus o populaţie diversă de pacienţi, inclusiv persoane cu diferite afecţiuni, cu diverse nuanţe ale pielii şi persoane care au declarat că au vene dificil de accesat pentru recoltarea sângelui.
Evenimentele adverse asociate dispozitivului au fost rare şi uşoare, potrivit informaţiilor care au stat la baza autorizării.
Medicul Michelle Tarver de la Centrul pentru Dispozitive şi Sănătate Radiologică al FDA a declarat că autorizarea urmăreşte introducerea unor dispozitive medicale inovatoare care pot răspunde unei nevoi de sănătate publică, menţinând în acelaşi timp cerinţele privind siguranţa şi eficacitatea.
Reprezentanta FDA a subliniat că recoltările de sânge se numără printre cele mai frecvente proceduri medicale din Statele Unite, însă pacienţii se pot confrunta cu întârzieri pe fondul deficitului tot mai mare de cadre medicale.
Autorizarea permite utilizarea sistemului pentru recoltarea sângelui la adulţii din ambulatoriu în condiţiile stabilite de FDA.






