Tăiţeii cu ouă au intrat în Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate, a anunţat vineri Ministerul Agriculturii.
Într-o postare pe pagina de Facebook, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) scrie că, „de astăzi, tăiţeii cu ouă au reţetă oficială! Vă amintiţi de duminicile în familie, cu miros de supă caldă de pui şi tăiţei de casă, galbeni şi subţiri, tăiaţi cu grijă pe masa din bucătărie? Avem veşti bune! Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate se îmbogăţeşte de astăzi, 3 iulie 2026, cu un nou produs iubit de toţi românii: tăiţeii cu ouă”.
Ministerul explică și ce înseamnă o „reţetă consacrată”:
- „Listă de materii prime, ingrediente, proporţii şi proces tehnologic, necesare pentru obţinerea unui anumit produs alimentar, a cărei utilizare este dovedită ca fiind înainte de anul 1975”.
Practic, când tăițeii cumpărați au eticheta de „rețetă consacrată”, există garanţia unui produs curat şi sigur, realizat după reguli stricte: ingrediente de calitate superioară (făină de grâu atent selecţionată, cu un conţinut ridicat de proteine şi melanj de ouă), fără aditivi ascunşi.
Producătorii pot atesta şase sortimente diferite – de la tăiţeii cu două ouă, până la cei „extrem de bogaţi şi hrănitori”, cu 10 ouă pentru fiecare kilogram de făină.
„Standarde stricte pentru producători, siguranță maximă pentru consumatori”, mai scrie MADR, explicând că „standardul garantează că, după fierbere, tăiţeii îşi păstrează forma, sunt elastici şi nu se lipesc între ei. Exact cum trebuie să fie!”.
„De la cernerea obligatorie a făinii, până la uscarea lentă la temperaturi controlate (26 – 36 grade C) pentru a păstra proprietăţile aluatului, fiecare etapă este monitorizată pentru ca produsul final să aibă o valabilitate de 8 luni în condiţii optime de depozitare”, mai notează MADR.
În Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate se regăsesc în prezent 46 de produse.






