PSD acuză guvernul că nu a venit cu nicio lege în Parlament și fuge de orice dezbatere / Orban minte că 80% dintre cetățeni ar vrea două tururi de scrutin – Politic

Partidul Social Democrat îl acuză pe premierul Ludovic Orban că minte când spune că ”peste 80% din cetățeni vor primari aleși în 2 tururi”, adică ”alegeri mai scumpe”, și că ”Guvernul PNL nu are bani de alocații pentru copii, dar găsește imediat bani pentru alegeri anticipate și pentru două tururi de scrutin”.

”Premierul Orban a mai venit azi cu o minciună. Că 80% dintre cetățeni ar vrea două tururi de scrutin. Adică alegeri mai scumpe. În realitate, peste 80% dintre cetățeni se întreabă de ce Guvernul PNL spune că nu are bani de alocații pentru copii, dar găsește imediat bani pentru alegeri anticipate și pentru două tururi de scrutin!”, arată un mesaj al Partidului Social Democrat postat pe pagina oficială de Facebook.

De asemenea, PSD spune că guvernul PNL nu a venit cu nicio lege în Parlament, iar Orban doar fuge de ”orice dezbatere parlamentară”.

”Și mai spune premierul Orban că #PSD îi blochează legile în Parlament. Păi nu a venit cu nicio lege în Parlament. Doar și-a angajat răspunderea până acum, fugind practic de orice dezbatere parlamentară. Nu ai cum să respingi ceea ce nu există!”, a subliniat PSD.

Reamintim că Ludovic Orban a spus, duminică, la HotNews Live, că ”Parlamentul pune bețe în roate Guvernului și respinge orice proiect al Guvernului”, iar ”peste 80% din cetățeni vor primari aleși în 2 tururi, PSD e împotrivă și are peste 40% din parlamentari”.

De asemenea, premierul a declarat că „e o garanție că vom crește alocațiile pentru copii, cu cât le vom crește vom vedea în funcție de cum evolează veniturile, cheltuielile”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *