Rafila anunță grup de lucru pentru reforma asistenţei medicale primare: Sute de localităţi nu au medic de familie

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

​Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunță formarea unui grup de lucru privind reforma asistenţei medicale primare, în contextul în care câteva sute de localităţi în România nu au medic de familie.

Alexandru RafilaFoto: Guvern, Facebook

„Mâine avem o întâlnire foarte importantă şi vă anunţ în premieră acest lucru. Ministerul Sănătăţii a organizat un grup de lucru privind reforma asistenţei medicale primare. Din acest grup de lucru fac parte reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale ale medicilor de familie, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Casei de Asigurări, ai organizaţiilor de pacienţi, pentru că tot timpul trebuie să discutăm despre beneficiarii serviciilor medicale. Este o încercare importantă, încât în cadrul acestui grup pe care l-am organizat să putem să venim cu o soluţie referitoare la rezolvarea problemei asistenţei medicale primare din mai multe puncte de vedere”, a declarat joi Alexandru Rafila, într-o conferință de presă la Ministerul Sănătății, potrivit Agerpres.

Câteva sute de localități din România nu au medic de familie, a subliniat Alexandru Rafila: „Una dintre probleme era legată şi de îmbătrânirea medicilor de familie. În curând vor ieşi la pensie sau unii sunt deja la vârsta pensionării şi mai profesează încă. Să facem această specialitate atractivă, medicul de familie să transforme dintr-un medic care nu are posibilitatea decât să facă câteva manopere medicale să facă mult mai multe. Dotarea este una dintre ele. Sigur că trebuie să găsim soluţii stimulente pentru îndeplinirea unui pachet de servicii medicale preventive. Este un lucru foarte important şi să încurajăm tinerii medici să poată să îşi deschidă cabinete de medicină de familie.”

spot_imgspot_img