Rafinăriile din Prahova, amendate de Garda de Mediu! Ce au reclamat locuitorii din Ploieşti acum o săptămână – Capital

Garda Naţională de Mediu anunţă, miercuri, că au fost demarate o serie de acţiuni de control la rafinăriile din jurul municipiului Ploieşti, în judeţul Prahova, iar în urma acestora, au fost date 7 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 250.000 de lei.

“Creşteri punctuale pentru indicatorii benzen şi toluen în staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului”

Totul a plecat de la “disconfortul olfactiv resimțit de locuitorii Municipiului Ploieşti, în perioada 04-05.07.2021”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu.

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova a mers în control la Rafinăria Vega, deţinută de Rompetrol Rafinare, Rafinăria Petrotel Lukoil şi Rafinăria OMV Petrom Petrobrazi.

“Potrivit raportului de monitorizare a calității aerului transmis de APM Prahova, în perioada respectivă, au fost înregistrate creşteri punctuale pentru indicatorii benzen şi toluen în staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului”, se mai arată în postarea Gărzii Naţionale de Mediu.

Ce sancţiuni au fost date de inspectorii Gărzii de Mediu?

Neregulile constatate de inspectorii Gărzii Naţionale de Mediu au condus la aplicarea a 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 250.000 de lei.

Rafinăria Vega a fost sancționată cu 3 amenzi contravenționale, în valoare totală de 130.000 lei.

Rafinăria OMV Petrom Petrobrazi a primit 2 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 65.000 lei.

Rafinăria Petrotel Lukoil a fost sancționată cu 2 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 55.000 lei.

Amendă şi după incendiul/exploziile de la o fabrică de BCA din Constanţa de pe 3 iulie

Inspectorii Gărzii de Mediu au mai avut de muncă şi în urma incendiului şi a exploziilor de acum două săptămâni la un o fabrică de BCA din municipiul Constanţa. În urma controalelor, s-a constatat că operatorul economic nu a identificat și prevenit riscurile asupra mediului pentru depozitarea preparatului periculos – pasta de aluminiu. În acest caz, a fost dată o amendă de 50.000 de lei, a anunţat, miercuri, Garda de Mediu.

“Pentru fapta săvârşită, GNM CJ Constanța a aplicat sancţiune contravenţională în valoare de 50.000 lei, conform prevederilor OUG 195/2005 art.96 alin1, pct 3, fiind impuse şi măsuri referitoare la identificarea şi prevenirea riscurilor generate de depozitarea şi utilizarea substanţelor chimice şi a preparatelor periculoase depozitate, gestionate, precum şi pentru gestionarea corespunzătoare a tuturor deşeurilor rezultate din incendiu”, a transmis Garda de Mediu.

Sursa foto: Dreamstime

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *