Reacţia clubului israelian Hapoel Haifa, după ce Gabi Tamaş a fost prins băut la volan

Hapoel Haifa a reacţionat, miercuri, asupra evenimentului cu Gabi Tamaş în prim plan. Clubul israelian a emis un comunicat oficial în care precizează că incidentul este unul regretabil şi, în funcţie de rezultatele investigaţiilor derulate de poliţie, va lua măsurile care se cuvin.


Imaginea articolului Reacţia clubului israelian Hapoel Haifa, după ce Gabi Tamaş a fost prins băut la volan

Reacţia clubului Hapoel Haifa, după incidentul în care este implicat Gabi Tamaş

Cercetaţi vor fi şi colegii de echpă care se aflau în maşină cu românul. ”Este vinovat şi cazul este unul serios, analizăm situaţia. El nu trebuia să fie în spatele volanului, trebuie să-i verificăm pe toţi cei care au fost la petrecere, comportamentul lor este şi el unul în neregulă”. Presa din zonă a dezvăluit că Tamaş şi Hapoel Haifa aveau o înţelegere stipulată în contract, în care se preciza că fotbalistul nu are voie să consume alcool. Totul s-ar putea termina cu rezilierea contractului.

Gabi Tamaş ar fi fost urmărit de poliţie, marţi, pe o autostradă din Israel, gonind cu 205 km/h, dublu faţă de limita de viteză cu care se circulă în zona respectivă. Totul s-a derulat pe câţiva km, după ce poliţiştii au reuşit să oprească maşina românului. Oamenii legii l-au supus unui control cu aparatul etilotest şi s-a dovedit că Tamaş avea o concentraţie alcoolică în aerul respirat de 0.77g/l.

 

NEWS 2.0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *