Recep Erdogan ignoră protestele internaționale și anunță extinderea „incursiunii” militare din Siria

Turcia este hotărâtă să continue incursiunea militară planificată împotriva miliţiilor kurde din nordul Siriei, în pofida opoziţiei altor ţări, a anunţat joi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, citat de agenția DPA și Agerpres.

Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia

„Încă o dată declar întregii lumi că lupta noastră nu se va încheia decât atunci când vom securiza frontierele sudice cu un coridor lat de 30 de kilometri”, a afirmat Erdogan în faţa susţinătorilor săi în oraşul Bitlis, din sud-estul Turciei.

Turcia ocupă deja zone în nordul Siriei, de-a lungul frontierei dintre cele două ţări. În luna aprilie, şeful statului turc a avertizat în legătură cu o nouă ofensivă pentru a împinge spre sud miliţiile kurde Unităţile de Apărare ale Poporului (YPG), care sunt sprijinite de SUA.

Ankara consideră YPG drept „terorişti” şi o ameninţare pentru securitatea naţională.

Rusia şi Iranul – care sprijină guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad împotriva rebelilor susţinuţi de Turcia – avertizaseră Ankara cu privire la o incursiune pe teritoriul sirian după ce la jumătatea lunii iulie kurzii le-au cerut Moscovei și Teheranului să împiedice un nou atac turcesc.

Statele Unite au avertizat la rândul lor împotriva unei noi ofensive turcești

Separat, Washingtonul a atras atenţia că o nouă ofensivă turcă ar putea abate atenţia de la lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic.

„Suntem conştienţi de ipocrizia celor care lansează operaţiuni oricând vor şi arată cu degetul spre noi”, a spus Recep Tayyip Erdogan, fără a menţiona vreo ţară.

„Vom continua aceste operaţiuni conform planurilor noastre şi pe baza priorităţilor de securitate ale ţării noastre. Aşa cum spunem mereu, putem veni din senin într-o noapte”, a adăugat el.

Atacurile aeriene lansate de forțele turcești în nordul Siriei au ucis 17 persoane mai devreme în cursul lunii august.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *