Roland Garros și reprogramarea – Ashleigh Barty, împăcată cu decizia francezilor – Tenis

Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty, numărul unu mondial, nu a fost informată de responsabilii turneului de Grand Slam de la Roland Garros în legătură cu amânarea competiţiei cu patru luni, însă a precizat că doreşte îşi apere titlul pe zgura pariziană oricând va avea această ocazie, informează Associated Press.
FTT a fost criticată pentru această decizie, pe care a luat-o fără consultarea celorlalte părţi interesate, însă campioana australiană spune că este nerăbdătoare să revină pe faimoasa zgură roşie, indiferent de perioadă.
“Nu am vorbit cu Guy Forget (directorul turneului de la Roland Garros – n.red.), însă sunt mulţumită să disput turneul indiferent când va fi programat. Sper să am şansa de a-mi apăra titlul în septembrie. Orice oportunitate de a concura este ceva ce voi prinde cu ambele mâini”, a declarat Barty.
“Sunt lucruri mult mai importante acum, însă, şi voi face tot ceea ce ne ajută pe toţi să rămânem sănătoşi şi în siguranţă”, a adăugat ea.
Ashley Barty a disputat ultimul său meci în luna februarie, în semifinalele Openului Qatarului, împotriva cehoaicei Petra Kvitova, iar acum trebuie să mai aştepte pentru a reveni pe terenurile de tenis, după ce WTA a suspendat toate turneele până pe 7 iunie.
O îngheţare a clasamentului îi oferă lui Barty şansa să rămână numărul unu mondial pentru încă trei luni, cel puţin, informează Agerpres.