Rusia promite o „răzbunare devastatoare” dacă Ucraina va ataca podul din Crimeea

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Rusia a avertizat vineri că va lansa o „răzbunare devastatoare” dacă Ucraina, susținută de către Occident, va ataca Crimeea sau podul din Crimeea, care leagă sudul Rusiei de peninsula de la Marea Neagră și care a mai fost deja vizat de Kiev în două rânduri, scrie Reuters.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de ExterneFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Moscova susține că Ucraina, care a primit recent de la Statele Unite sisteme de rachete ghidate ATACMS cu rază lungă de acțiune, plănuiește să atace podul înainte sau chiar pe data de 9 mai, ziua în care Rusia marchează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.

Rusia a ocupat și anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014. Kievul a declarat în repetate rânduri că consideră ilegală construcția respectivului pod rutier și feroviar, folosit de Rusia pentru a transfera trupe și armament. Ucraina vrea totodată să recupereze Crimeea.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a enumerat vineri mai multe declarații și postări din social media ale unor oficiali din Ucraina și din statele membre ale Uniunii Europene care, potrivit ei, sugerează că podul e în colimatorul Kievului.

Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei Kisliţia, a postat pe 1 mai, pe platforma X, ceea ce el a numit o „listă pe anul 2024 a celor șase tipuri principale de poduri”, însoțită de un set de imagini.

Imaginea finală, etichetată „Kerci”, numele orașului din Crimeea aflat la un capăt al Podului Crimeii, a fost lăsată goală, sugerând probabil că acesta ar urma să fie distrus.

Și unii diplomați și oficiali est-europeni au postat conținut similar, notează Reuters.

„Podul Crimeii este luat din nou în vizor”, a spus Zaharova în cursul unui briefing de presă.

  • „Pregătirile pentru un atac asupra lui, ceea ce e greu de crezut, se desfășoară acum în mod deschis, cu o bravadă ostentativă și cu sprijinul absolut direct și nerușinat al Occidentului colectiv”.
  • „Aș dori să avertizez Washingtonul și Bruxellesul că orice acțiune agresivă împotriva Crimeei nu numai că este sortită eșecului, dar va fi întâmpinată cu o lovitură de răzbunare devastatoare”, a spus ea.

Maria Zaharova a mai menționat că ministrul britanic de externe David Cameron a declarat recent că Ucraina are dreptul să folosească arme furnizate de Marea Britanie pentru a lovi ținte din interiorul Rusiei, ceea ce, potrivit ei, este o dovadă că Occidentul duce un război hibrid împotriva Moscovei.

_____

spot_img