Rusia riscă o amplă perioadă de “stagnare”, după extinderea domniei lui Vladimir Putin până în 2036 (analiști) – International

Vladimir Putin a promis rușilor că, prin prelungirea domniei sale, va lăsa copiilor lor o Rusie mai bună. Experții se tem însă că amenință Rusia cu o o vastă perioadă de “stagnare” prin refuzul de a aborda posibilitatea succesiunii sale, scrie AFP.

Pentru mulți ruși, acest termen trimite la “perioada de stagnare” sovietică dintre 1964 și 1985 – în principal sub Leonid Breșnev – care a fost urmată de sfârșitul Uniunii Sovietice și de un deceniu de haos.

Ca și atunci, absența unei speranțe de schimbare comportă riscuri.

“Slăbiciunea regimului este că nu are un mecanism de transmitere a puterii”, spune Maxim Trudoliubov, figură marcantă a jurnalismului rus și redactor emerite al site-ului de știri Meduza.

În opinia sa, președintele rus, 67 de ani, și apropiații lui “se tem profund” de alegeri libere pentru a stabili cine va fi viitorul șef de stat. Și, în absența unui succesor desemnat, “se prefac că nu vor muri niciodată”.

Anunțată surprinzător în ianuarie și adoptată în marș forțat de Parlament, reforma constituțională dorită de Vladimir Putin, la putere de 20 de ani, a fost validată cu aproape 78% din voturi într-un scrutin organizat între 25 iunie și 1 iulie. Opoziția a denunțat o “imensă minciună”.

Unul dintre aspectele esențiale ale textului, adăugat în martie în condițiile în care până atunci nu fusese evocat, este reluarea de la zero a numărului de mandate prezidențiale. În 2024, la finalul actualului mandat, Vladimir Putin ar putea deci să candideze din nou pentru două mandate succesive care îl vor menține, teoretic, la Kremlin până în 2036, când va avea 84 de ani.

Reforma introduce în Constituție amendamente sociale, precum indexarea pensiilor cu inflația, și principii conservatoare precum credința în Dumnezeu sau căsătoria rezervată heterosexualilor.

Numeroși analiști cred însă că acestea nu urmăresc decât să atragă rușii la vot dar Tatiana Stanovaia, fondatoarea centrului de analiză R.Politik, avertizează că nu trebuie “subestimate”.

“Este o modalitate de a cimenta Rusia așa cum este ea acum (…), de a instituționaliza moștenirea lui Putin”, precizează ea.

“Declin progresiv”

Dacă rezultatul votului nu ma ridică semne de întrebare, el apare totuși într-un moment delicat pentru Vladimir Putin.

Între mai 2018 și iunie2020, rata de aprobare măsurată de institutul independent Levada a căzut de la 79% la 60%, pe fondul unei economii cu mari probleme și a scăderii puterii de cumpărare a rușilor începând cu 2014.

Alegeri regionale sunt prevăzute în toamnă și parlamentare în 2021. Iar partidul Rusia Unită aș puterii este foarte nepopular.

Unii analiști cred că Vladimir Putin s-a grăbit să vadă reforma votată înainte ca Rusia să fi suferit toate efectele devastatoare ale crizei economice provocate de Covid-19.

Cu atât mai mult cu cât, pe termen lung, regimul riscă să întâmpine dificultăți serioase să redreseze economica și, odată cu ea, popularitatea președintelui.

Vladimir Putin “nu este capabil să introducă reforme economice de fond”, subliniază Alexander Titov, profesor la Universitatea Queen’s din Belfast.

“Și, dacă nu o va face, vom vedea un declin progresiv și (…) o stagnare à la Brejnev, cu o scădere de popularitate și legitimitate în rândul populației”, continuă el.

Pentru Vladimir Putin, “cel mai important acum este să evite o criză financiară și socială”, subliniază și Tatiana Stanovaia.

Cu atât mai mult cu cât tânăra generație, potrivit sondajelor independente, nu gustă deloc reformele sociale promovate prin referendum. În peste 20 de ani de domnie, Vladimir Putin nu a lăsat să răsară niciun succesor, nici măcar o figură politică capabilă să fie pe placul tinerilor.

“Este marele moment pentru o schimbare de generații (la putere), întrebarea este doar când și cum se va întâmpla”, crede Maxim Trudoliubov.

Cu timpul, crede acesta, situația va deveni “din ce în ce mai fragilă”. Și, cu cât Kremlinul va amâna problema transmiterii puterii, “cu atât schimbarea va fi mai brutală”, consideră și Alexandre Titov.

“Dacă vei rezista prea mult timp cererilor de schimbare, acestea vor izbucni sub o formă mult mai radicală decât în alte condiții”, avertizează el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *