S-a lansat un tren de noapte Paris – Viena. Franța plănuiește în acest deceniu chiar și trenuri directe între Paris și Stockholm – Industrie Feroviara

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Trenurile de noapte își continuă relansarea în Europa, mai ales în Austria și Franța, iar de acum există și un tren direct Paris – Viena care face 14 ore. Franța a lansat două noi trenuri de noapte și planurile sunt ca până în 2030 să existe mai multe rute interne, dar și trenuri de foarte lung parcurs precum Paris – Copenhaga sau Paris – Stockholm. Trenurile de noapte au revenit la modă în Europa, vagoanele sunt moderne, dar pentru dezvoltarea rețelei este nevoie de subvenții guvernamentale consistente.

Pe noua rută Paris – Viena circulă unul dintre trenurile europene cu cel mai lung parcurs, peste 1.400 km, drumul durând 14 ore în vagoanele foarte moderne ale austriecilor de la OBB care dețin brandul Nightjet. De la 12 decembrie Nightjet a introdus și un tren direct Zurich – Amsterdam.

În 2023 ar trebui să se lanseze și un tren direct Paris – Berlin, iar ministrul francez al Transporturilor vorbea despre posibilitatea lansării unor trenuri directe Paris – Madrid, Paris – Roma, Paris – Copenhaga și chiar Paris – Stockholm, până în 2030.

Mai este mult până acolo, dar după ce trenurile de noapte fuseseră eliminate în 2016 în Franța, dintr-o mulțime de motive, ele încep să revină, iar pentru asta au fost modernizate linii și sunt planuri clare de renovare a cel puțin 50 de vagoane în 2022, la un cost de 100 milioane euro .

În decembrie 2020 a fost relansat trenul de noapte Paris – Nisa, iar din 12 decembrie 2021 circulă trenurile Paris – Briancon și Paris – Lourdes. Următorul pe listă este trenul Paris – Aurillac.

Ministrul francez al Transporturilor ar vrea ca până în 2030 să existe peste 10 trenuri de noapte interne, pe rute precum Bordeaux-Marseille, Dijon-Marseille, Tours-Lyon și Paris-Toulouse.

Un raport din Franța estima la 1.5 miliarde euro costurile necesare pentru a cumpăra vagoane și locomotive noi pentru viitoarele rute ale trenurilor de noapte.

Sunt și trenuri de noapte europene de lung parcurs care dispar o dată cu noul Mers al Trenurilor, un exemplu fiind Budapesta – Berlin.

Surse: sudouest.fr, Railway Gazette International

spot_imgspot_img