La nivel global există doar 41 de cinematografe care pot proiecta cu adevărat „Odiseea” pe peliculă de 70 mm, iar peste jumătate dintre sălile IMAX 70 mm se află în SUA, potrivit AFP, citată de Agerpres.
„Odiseea”, adaptarea regizorului Christopher Nolan a poemului epic al lui Homer, a avut premiera în sălile de cinema din întreaga lume vineri, 17 iulie. Filmul spune povestea peripețiilor regelui Odiseu (Ulise) și ale însoțitorilor săi din Itaca, pe drumul de întoarcere către casă, după încheierea Războiului Troian.
Odată cu această producție, regizorul britanic Christopher Nolan a devenit primul cineast care a filmat un întreg film cu o camera concepută special pentru peliculă proiectată în IMAX 70mm.
Astfel, pentru a vedea filmul realizat într-un format mai înalt decât un cadru clasic și care redă mai multe detalii, spectatorii aleg cinematografele IMAX.
Așa s-a întâmplat și în Franța, unde, conform precizărilor făcute de companie pentru AFP, „IMAX a generat peste 2,4 milioane de dolari pe parcusul primului weekend de difuzare, ceea ce reprezintă circa 21% din încasările filmului în acest weekend”.
Astfel, la Pathé Odysseum din Montpellier, singura sală din Franța echipată cu acest format de peliculă, locurile sunt deja ocupate până pe 12 august. Un bilet costă 29,2 euro, spre deosebire de prețul de 17,2 euro pe care trebuie să îl achite spectatorii pentru formatul clasic, în același cinematograf.
Doar 41 de cinematografe cu tehnologia IMAX 70 mm
Dintre cele 41 de cinematografe din lume care pot proiecta filmul la cel mai înalt nivel, majoritatea se află în SUA, în timp ce o țară ca India, cu 1,5 miliarde de locuitori, nu are niciunul. În aceste condiții, potrivit AFP, filmul a fost acuzat că promovează o formă de elitism prin alegerea formatului respectiv.
„Crearea unui film într-un format pe care majoritatea oamenilor nu va putea niciodată să-l experimenteze așa cum s-a dorit nu este maniera în care trebuie să lucreze un autor de cinema mondial”, a scris jurnalistul Harsh Tiwari într-un articol publicat de The Print, un site indian de informare și opinie.
Compania IMAX a anticipat cererea și a echipat 11 săli noi cu acest format în ultimele luni, printre care și pe cea din Montpellier.
Filmul este proiectat într-o versiune adaptată, cu un cadru mai strâns, în cinematografele care nu sunt echipate cu tehnologia necesară.






