David Pressman, ambasadorul SUA la Budapesta (stânga) și Julia Gross, ambasadoarea Germaniei în Ungaria (dreapta), participă la parada Pride din Budapesta, 15 iulie 2023, Ungaria.
FOTO: Marton Monus / DPA / Profimedia
Ministerul de Externe din Ungaria a convocat-o joi pe ambasadoarea Germaniei la Budapesta, Julia Gross, acuzând-o că a „încălcat” suveranitatea ţării după unele comentarii critice pe care le-a făcut mai devreme în cadrul unei recepții, scrie AFP.
„S-a amestecat grav în afacerile interne ale Ungariei şi a încălcat suveranitatea ţării noastre”, a afirmat ministrul de externe, Peter Szijjarto, într-un mesaj publicat pe Facebook, referindu-se la ambasadoarea Julia Gross.
„Ne aşteptăm la respect din partea ambasadorilor detaşaţi în ţara noastră, motiv pentru care discursul ei este total inacceptabil”, a adăugat șeful diplomației ungare, potrivit News.ro.
Vorbind cu ocazia Zilei unităţii germane, Julia Gross a declarat că „încrederea” pe care Ungaria a câştigat-o istoric în cadrul UE şi NATO „a fost erodată tot mai mult în ultima vreme”.
„Mă refer (…) la o serie întreagă de incidente, teorii, măsuri şi provocări care nu par să aibă alt scop decât să pună la îndoială fiabilitatea Ungariei”, a spus ea.
Ambasadoarea s-a referit la „misiunea de pace” autoasumată de premierul naţionalist Viktor Orban, care a „provocat iritare în cadrul UE”.
De asemenea, Gross a criticat guvernul ungar pentru întârzierea cu luni de zile a ratificării candidaturii Finlandei şi Suediei la NATO, numind atitudinea o „farsă”.
„Presupun că pentru voi – alegătorii maghiari, indiferent de convingerile voastre politice – acest lucru duce din ce în ce mai mult la întrebarea: cum îmi serveşte asta interesele şi cum îmi îmbunătăţeşte asta viaţa de cetăţean?”, a adăugat Julia Gross.
În ciuda legăturilor economice strânse, relaţiile politice dintre cele două ţări au devenit recent tensionate.
Pe 5 iulie, Ungaria a amânat o vizită a ministrului german de externe, Annalena Baerbock, cu trei zile înainte de termen, invocând „motive tehnice”.
Anularea a avut loc în aceeaşi zi în care Viktor Orban s-a deplasat la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin.