Se schimbă harta României? Legea prin care sute de primării vor fi desființate complet – Capital

Se redesenează harta României? Emil Boc dorește cu orice chip regionalizarea României, înaintând în acest sens un proiect de lege.

Primarului municipiului Cluj Napoca spune că astfel unitățile administrativ teritoriale pot atrage mai multe fonduri europene.

Se redesenează harta României? Ce propune Boc

După eșecul regionalizării din timpul mandatului său de premier, Emil Boc, acum primar al Clujului, încearcă încă o dată, pas cu pas.

Asociația Municipiiilor din România (AMR), pe care o conduce, a schitat un proiect de lege vizând „unificarea voluntară” a municipiilor cu unitățile administrativ teritoriale limitrofe.

Primul pas este modificarea Codului Administrativ astfel încât să fie prevăzută „unificarea administrativă voluntară”.

Potrivit documentului, primarii localităților desființate devin automat viceprimari ai noii entități care la cârma căreia va fi primarul localității cu rangul mai mare.

De asemenea, noul consiliu local va fi format până la finalul mandatului dintr-un număr de consilieri egal cu suma numărului de consilieri locali aleși.

Următorul pas este punerea în practică a unificării. În acest caz sunt propuse două variante, potrivit hotnews.ro.

Cele două variante

Ambele pornesc de la referendumul local. Una prevede ca localitățile care s-au unit cu municipiul să devină sectoare ale acestuia.

Varianta 1
Referendum local -> Hotărâri ale consiliilor locale -> Proiect de lege privind reorganizarea administrativă a UAT-urilor componente, inițiat de MDLPA.

Varianta 2
Referendum local -> Hotărâri ale consiliilor locale -> Proiect de lege privind reorganizarea administrativă a UAT-urilor componente, inițiat de MDLPA.

Aplicarea prevederilor art. 100 alin. (2) și (4) din Codul administrativ, privind crearea la nivelul municipiilor de subdiviziuni administrativ teritoriale.

Aceasta ar presupune ca la nivelul fiecărui municipiu și comună/comune care doresc/realizează referendum, să se promoveze o lege specială prin care comunele/orașele care s-au unit cu municipiul pot deveni sectoare ale acestuia cu toate atribuțiile prevăzute în legea de reorganizare.

În prezentarea publică, Boc vorbește despre avantaje aduse comunitățiilor sărace prin „anumite facilități administrative”, dar în proiectul prezentat nu se regăsesc acestea.

Cum explică Boc

Primarul Clujului explică necesitatea unificării municipiilor cu localitățile limitrofe:

„Urmare a evoluției municipiilor și transformării lor în adevărate centre de dezvoltare, relațiile dintre acestea și celelalte UAT din zona periurbană au devenit din ce în ce mai strânse.

Pe de o parte, municipiile au nevoie de un spațiu mai larg pentru dezvoltare și, în același timp ,ele au capacitatea financiară, tehnică și dispun de resurse umane pentru a asigura serviciile publice necesare unei locuiri la nivel european în întreaga zonă de influență.

Pornind de la această necesitate, în ultimii 10-15 ani, în jurul municipiilor, în mod deosebit a celor reședință de județ, s-au înființat zone metropolitane având ca scop dezvoltarea infrastructurilor și a obiectivelor de dezvoltare de interes comun.

În cadrul zonelor metropolitane, autoritățile deliberative și executive de la nivelul fiecărui UAT component își păstrează autonomia locală în condițiile legii.

Aceasta a condus la o serie de disfuncționalități în activitatea zonelor metropolitane, în mod deosebit legate de luarea deciziilor, precum și de interes, uneori diferit față de realizarea unor lucrări, precum și de prestarea unor servicii publice comune la nivelul zonei respective”, se arata în prezentarea documentului.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *