Șefa ATI de la Gerota, care a fost infectată cu COVID-19, numită director al spitalului – Coronavirus

Medicul șef al secției ATI de la Spitalul Gerota din București, Alida Moise, care a fost infectată cu COVID-19, a fost numită, vineri, director al spitalului, a anunțat ministrul de Interne, Marcel Vela. Fostul manager a fost numit director al Direcției Medicale din Ministerul Afacerilor Interne, potrivit Mediafax.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, vineri, pe Facebook, că doctorul Alida Moise, „cea care a învins moartea”, a fost numită director general al Spitalului Gerota.

„Începând de astăzi (vineri-n.r.), medicul șef al Secției ATI a Spitalului de Urgență <Profesor Dr. Dimitrie Gerota> București, doamna Moise Alida, cea care a învins moartea printr-o luptă crâncenă cu acest virus, și care va continua să salveze vieți, a fost împuternicită să îndeplinească funcția de director general al acestei unități”, a informat ministrul.

Potrivit acestuia, fostul director general al Spitalului Gerota, Dragomir Dinu, a fost împuternicit director al Direcției Medicale din Ministerul Afacerilor Interne, iar medicul șef al Secției Gastroenterologie a spitalului, Claudia-Iulia Mahu, a fost numită director ajdjunct al direcției.

Mai multe cadre medicale și persoane care au fost internate în spitalul „Gerota” din Capitală, între care și șefa de la ATI, s-au infectat de la un fost ofiţer MAI, care nu a spus adevărul la revenirea sa din Israel.

Femeia a fost în stare gravă, internată la Institutul Național „Matei Balș” și s-a vindecat.

Pe numele fostul ofițer MAI a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, fiind acuzat că ar fi infectat zeci de persoane, pacienţi şi cadre medicale de la Spitalul de urgenţă „Dimitrie Gerota”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *